Capitolul 8 - CERINŢE DE PROIECTARE PENTRU ROBINETE DE SECŢIONARE, DESCĂRCĂTOARE DE PRESIUNE ŞI ROBINETE DE REGLARE - Norme Tehnice din 2006 pentru proiectarea şi execuţia conductelor de alimentare din amonte şi de transport gaze naturale
M.Of. 960 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 10 Martie 2014
CAPITOLUL 8:CERINŢE DE PROIECTARE PENTRU ROBINETE DE SECŢIONARE, DESCĂRCĂTOARE DE PRESIUNE ŞI ROBINETE DE REGLARE
SECŢIUNEA 1:Robinete de secţionare. Descărcătoare de presiune
8.1.Locurile de amplasare a robinetelor de secţionare se stabilesc prin proiect ţinând cont în primul rând de asigurarea accesului liber şi uşor la acestea, precum şi la intervale care să nu depăşească următoarele distanţe:
- 32 km în zonele unde predominantă este Clasa 1 de locaţie;
- 24 km în zonele unde predominantă este Clasa 2 de locaţie;
- 16 km în zonele unde predominantă este Clasa 3 de locaţie;
- 8 km în zonele unde predominantă este Clasa 4 de locaţie; Se evită pe cât posibil montarea robinetelor în intravilan.
8.2.Robinetele de secţionare trebuie prevăzute obligatoriu la: traversări de CF, ramificaţii, interconectări, gări de lansare/primire PIG.
8.3.Prin proiect se pot prevedea robinete de secţionare şi la traversarea unor obstacole de importanţă deosebită (cursuri de apă navigabile, autostrăzi etc.) în vederea măririi siguranţei acestora.
8.4.Robinetele de secţionare amplasate pe firul conductei, pe racorduri sau interconectări, la traversările cu mai multe fire, la solicitarea beneficiarului trebuie să fie prevăzute cu dispozitive automate de închidere în caz de avarie.
8.5.Modul de montare a robinetelor şi protecţia anticorosivă se stabilesc prin proiect. Protecţia anticorosivă a robinetelor trebuie să aibă cel puţin calitatea protecţiei anticorosive a conductei. Robinetele de secţionare se împrejmuiesc.
8.6.Robinetele de secţionare, în funcţie de diametru şi presiune, se prevăd cu ocolitor. Pe ocolitor se montează un descărcător de presiune între două robinete cu acţionare manuală. În acest caz se admite montarea unui singur robinet pe descărcătorul de presiune.
8.7.Pe fiecare tronson cuprins între două robinete fără ocolitoare, se vor monta descărcătoare de presiune prevăzute cu două robinete. Numărul descărcătoarelor de presiune se stabileşte prin proiect.
8.8.La conductele cu diametrul nominal mai mare sau egal cu 500 mm, robinetele de secţionare, inclusiv ocolitoarele pe care s-au montat descărcătoarele de presiune, trebuie prevăzute cu fundaţii din beton.
8.9.Tipurile de robinete prevăzute a se monta pe ocolitor şi pe descărcătorul de presiune se stabilesc prin proiect.
8.10.Diametrele ocolitorului, respectiv al descălecătorului de presiune se dimensionează în funcţie de volumul de gaze ce trebuie descărcat. Diametrul ocolitorului nu poate fi mai mic decât al descărcătorului.
8.11.Nu se admit descărcătoare de presiune cu Dn 50 mm.
8.12.Se recomandă amplasarea robinetelor de secţionare în porţiunile de conductă din clasa 1 sau din clasa 2 de locaţie.
SECŢIUNEA 2:Robinete de reglare
8.13.Robinetele de reglare se montează pe conductele de gaze unde se impune reducerea presiunii în vederea protejării sistemului din aval, în cazul în care presiunea maximă de operare a acestuia este mai mică decât a sistemului din amonte.
8.14.Se recomandă dublarea robinetului de reglare cu un robinet de secţionare sau dispozitiv de blocare montat într-o buclă de automatizare.