Capitolul x - Proiectarea Sistemului integrat de avertizare şi alarmare - Norme Tehnice din 2005 privind Sistemul naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei

M.Of. 899

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2005
CAPITOLUL X:Proiectarea Sistemului integrat de avertizare şi alarmare
Art. 59
(1)Integrarea în Sistemul integrat de avertizare şi alarmare a echipamentelor existente se face cu elaborarea următoarelor documentaţii tehnice:
a)studii de identificare şi evaluare a subsistemelor existente, care vor fi integrate;
b)studii de prefezabilitate/fezabilitate pentru definirea alocării de niveluri ierarhice pentru componentele existente, în cadrul Sistemului integrat de avertizare şi alarmare;
c)proiect pentru armonizarea procedurilor de exploatare integrată a tuturor subsistemelor într-o structură ierarhizată.
(2)Proiectarea echipamentelor noi va fi realizată în conformitate cu legislaţia în vigoare, pe baza studiilor de impact specifice pe tipuri de risc, cu întocmirea documentaţiilor necesare:
a)teme-cadru;
b)studii de prefezabilitate;
c)studii de fezabilitate;
d)proiecte tehnice;
e)manuale de utilizare, întreţinere şi exploatare.
Art. 60
Sistemul integrat de avertizare şi alarmare trebuie proiectat astfel încât pentru funcţii similare să folosească acelaşi tip de modul, modulele standard să fie înlocuibile în proiectare şi asamblare, astfel încât părţile similare să poată fi schimbate între ele şi folosite ca rezerve.