Art. 1. - Norme Tehnice din 2004 privind deţinerea şi comercializarea detectoarelor de metale
M.Of. 704
În vigoare
Versiune de la: 4 August 2004
Art. 1
(1)Persoanele fizice şi juridice care deţin şi/sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să obţină, în prealabil, autorizaţia inspectoratului de poliţie al judeţului, respectiv a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, sediul, şi să se înregistreze la aceste autorităţi.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică unităţilor şi formaţiunilor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Pază.
(3)În vederea deţinerii detectoarelor de metale de către personalul de specialitate atestat şi înscris în Registrul arheologilor, acesta are obligaţia ca, înainte de a obţine autorizaţia prevăzută la alin. (1), să obţină avizul prealabil emis de Ministerul Culturii şi Cultelor.