Art. 176. - Norme Metodologice din 2024 de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă
M.Of. 269
În vigoare Versiune de la: 31 Martie 2024
Art. 176
La completarea extraselor multilingve se respectă următoarele reguli:
a)denumirea oricărei localităţi menţionate într-un extras multilingv se completează cu denumirea actuală potrivit organizării administrativ-teritoriale a României; localitatea este urmată de denumirea statului unde aceasta este situată, atunci când statul este altul decât România;
b)în cazul în care o rubrică din actul de stare civilă nu este completată, rubrica corespunzătoare din extrasul multilingv al actului de stare civilă se barează cu o linie orizontală, înainte de a fi semnat extrasul;
c)în cazul în care o rubrică din actul de stare civilă este completată, rubrica corespunzătoare din extrasul multilingv al actului de stare civilă se completează cu menţiunile respective, iar spaţiul rămas liber se barează cu o linie orizontală, înainte de a fi semnat extrasul;
d)rubrica "ALTE MENŢIUNI CU PRIVIRE LA ACT" din cuprinsul extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind naşterea şi căsătoria, ce conţine simboluri care să indice căsătoria, divorţul, anularea căsătoriei, decesul titularului actului de naştere, precum şi decesul soţului sau al soţiei, se completează utilizându-se exclusiv următoarele simboluri: Mar = căsătorie, Div = divorţ, A = anulare, D = deces, Dm = decesul soţului, Df = decesul soţiei, Né/Née = născut/născută, CM = contract matrimonial, SC = separaţie de corp;
e)simbolurile Mar, Div, A, D, Dm şi Df sunt urmate de data şi locul producerii evenimentului; simbolul Mar este urmat, în plus, de numele de familie şi prenumele soţului/soţiei; simbolul Né/Née este urmat de numele de familie purtat la naştere şi simbolul CM este urmat de regimul matrimonial ales;
f)extrasele multilingve ale actelor de stare civilă conţin data eliberării lor, semnătura olografă sau electronică a ofiţerului de stare civilă, precum şi sigiliul stării civile, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 22, respectiv sigiliul generat automat de S.I.I.E.A.S.C.;
g)în cuprinsul extrasului multilingv al actului de stare civilă, datele sunt înscrise cu cifre arabe, indicând succesiv ziua, luna şi anul; ziua şi luna sunt indicate prin două cifre, iar anul prin 4 cifre; primele 9 zile ale lunii şi primele 9 luni ale anului sunt indicate prin cifre de la 01 la 09;
h)pentru a indica sexul sunt utilizate exclusiv simbolurile M = masculin, respectiv F = feminin.