Art. 140. - Norme Metodologice din 2024 de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă
M.Of. 269
În vigoare Versiune de la: 31 Martie 2024
Art. 140
(1)Cererile privind înscrierea menţiunilor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României, se aprobă şi se înscriu prin menţiune în Registrul de stare civilă exemplarul II de către D.G.E.P., care transmite ofiţerului de stare civilă menţiunea pentru înscrierea acesteia în Registrul de stare civilă exemplarul I aflat în păstrare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 136 alin. (3) şi cu respectarea competenţei stabilite prin prezenta secţiune.
(2)În cazul prevăzut la art. 136 alin. (2), D.G.E.P. înscrie menţiunile corespunzătoare în Registrul de stare civilă exemplarul II şi transmite ofiţerului de stare civilă care are în păstrare Registrul de stare civilă exemplarul I menţiunea potrivit textelor din anexa nr. 20.
(3)În situaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României trimit electronic D.G.E.P. cererea, însoţită de întreaga documentaţie, cu privire la înscrierea menţiunilor pe marginea actelor de stare civilă.
(4)Atunci când se primesc de la autorităţile din străinătate, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României, comunicări de menţiuni, acestea se aprobă şi se înscriu în Registrul de stare civilă exemplarul II de către D.G.E.P., care transmite ofiţerului de stare civilă competent potrivit prezentei secţiuni menţiunea potrivit textelor din anexa nr. 20 pentru a fi înscrisă în Registrul de stare civilă exemplarul I.
(5)Dacă S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăria unităţii administrativ-teritoriale unde nu funcţionează S.P.C.L.E.P. primeşte comunicări de menţiuni de la autorităţile din străinătate, acestea se înscriu cu aprobarea S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B. în baza documentelor transmise în original, dacă acestea sunt însoţite de traducere în limba română legalizată sau dacă se transmite extras multilingv al actului de stare civilă.