Art. 13. - Ofiţerii de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. şi al primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale în care nu funcţionează S.P.C.L.E.P. îndeplinesc şi următoarele atribuţii: - Norme Metodologice din 2024 de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă
M.Of. 269
În vigoare Versiune de la: 31 Martie 2024
Art. 13
(1)Ofiţerii de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. şi al primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale în care nu funcţionează S.P.C.L.E.P. îndeplinesc şi următoarele atribuţii:
a)eliberează, în mod gratuit, la cererea autorităţilor publice prevăzute la art. 69 alin. (1)-(3) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679;
b)eliberează, la cererea persoanelor fizice prevăzute la art. 69 alin. (31) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a autorităţilor publice prevăzute la art. 69 alin. (1) din aceeaşi lege, fotocopii ale înscrisurilor care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă aflate în arhiva proprie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 16/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului (UE) 2016/679;
c)asigură păstrarea registrelor şi hârtiei speciale în condiţii care să evite deteriorarea sau dispariţia acestora într-un spaţiu adecvat desfăşurării activităţii de stare civilă;
d)propun necesarul de registre, hârtia specială necesară tipăririi actelor şi certificatelor de stare civilă, extraselor multilingve ale actelor de stare civilă şi certificatelor de divorţ, pentru anul următor, şi îl comunică anual S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B.;
e)trimit centrelor militare, până la data de 5 a lunii următoare înregistrării decesului, documentul de evidenţă militară aflat asupra cetăţenilor încorporabili sau recruţilor;
f)sesizează imediat unitatea de poliţie competentă şi informează S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B. în cazul pierderii sau furtului hârtiei speciale utilizate pentru tipărirea actelor de stare civilă, a certificatelor de stare civilă, a extraselor multilingve ale actelor de stare civilă şi a certificatelor de divorţ, în vederea dării acesteia în urmărire;
g)transmit de îndată structurii de stare civilă din cadrul S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B. extras pentru uz oficial de pe actul de stare civilă anulat în baza sentinţei judecătoreşti rămase definitivă, în vederea dării în urmărire a certificatelor de stare civilă eliberate în baza acestuia atunci când nu pot fi retrase;
h)în cazul identificării documentelor prevăzute la lit. f) şi g) informează de îndată S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B. în vederea revocării ordinului de dare în urmărire;
i)colaborează cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi cu maternităţile pentru verificarea identităţii persoanelor internate fără acte de identitate asupra lor sau a căror identitate nu este cunoscută şi a cazurilor de părăsire a copiilor nou-născuţi şi neînregistraţi la starea civilă şi verifică lunar certificatele medicale constatatoare ale naşterii neridicate, netransmise sau neînregistrate electronic, pentru a se proceda la înregistrarea naşterii;
j)colaborează cu unităţile sanitare, S.P.A.S. şi unităţile de poliţie, după caz, verifică situaţia persoanelor beneficiare de măsuri de asistenţă socială privind punerea în legalitate pe linie de stare civilă şi asigură sprijinul de specialitate până la rezolvarea fiecărui caz în parte, precum şi pentru clarificarea situaţiei cadavrelor cu identitate necunoscută;
k)verifică şi validează actele de stare civilă în condiţiile art. 28 alin. (4);
l)primesc cererile cetăţenilor români privind modificarea C.N.P. ca urmare a atribuirii sau înscrierii eronate ori în cazuri speciale privind valorificarea unor drepturi, pentru persoanele care au pierdut cetăţenia română sau sunt decedate şi cărora nu le-a fost atribuit C.N.P. şi le transmit electronic spre avizare S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B.
(2)Şefii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României au următoarele atribuţii:
a)întocmesc, potrivit legii, acte de naştere, de căsătorie şi de deces, în dublu exemplar, şi eliberează persoanelor fizice îndreptăţite, la cerere, certificate de stare civilă corespunzătoare privind actele şi faptele de stare civilă înregistrate;
b)primesc cererile de transcriere a certificatelor, extraselor de stare civilă şi a extraselor multilingve ale actelor de stare civilă ale cetăţenilor români eliberate de autorităţile străine, dacă înregistrarea actului sau faptului de stare civilă a fost făcută în prealabil la autoritatea din statul în care actul sau faptul de stare civilă s-a produs şi în care misiunea diplomatică sau oficiile consulare de carieră ale României sunt acreditate să exercite funcţii consulare;
c)primesc cererile cetăţenilor români aflaţi în străinătate de atribuire a C.N.P., pe care le transmit electronic la D.G.E.P.;
d)primesc şi soluţionează cererile pentru eliberarea din Registrul de stare civilă exemplarul II, electronic, a certificatelor de stare civilă, a extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, precum şi a formularelor standard multilingve;
e)primesc cererile de înscriere a menţiunilor prevăzute la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însoţite de documentele depuse în susţinere;
f)eliberează, la cererea titularilor, a reprezentanţilor legali sau persoanelor împuternicite cu procură specială ori împuternicire avocaţială, adeverinţe cu privire la statutul civil, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 18;
g)propun necesarul de hârtie specială pentru actele de stare civilă, certificatele de stare civilă, extrasele multilingve ale actelor de stare civilă, pentru anul următor, şi îl comunică anual D.G.E.P. prin M.A.E. - DCons;
h)dispun măsuri pentru păstrarea registrelor actelor de stare civilă exemplarul I şi hârtiei speciale necesare tipăririi actelor şi certificatelor de stare civilă, precum şi a extraselor multilingve ale actelor de stare civilă în condiţii care să asigure evitarea deteriorării sau a dispariţiei acestora şi asigură spaţiul necesar destinat desfăşurării activităţii de stare civilă;
i)sesizează imediat D.G.E.P. în cazul pierderii sau furtului hârtiei speciale utilizate pentru tipărirea actelor de stare civilă, a certificatelor de stare civilă, a extraselor multilingve ale actelor de stare civilă şi a certificatelor de divorţ;
j)transmit registrele cu actele de stare civilă exemplarul I, care se înregistrează la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României, prin M.A.E. - Dcons, pe măsura constituirii unui registru sau la sfârşitul fiecărui an calendaristic cu actele aferente anului încheiat, la D.S.C. - Sector 1;
k)distrug, pe bază de proces-verbal, certificatele de stare civilă şi extrasele multilingve ale actelor de stare civilă retrase, precum şi pe cele anulate la completare, prin tocare ireversibilă.