Art. 129. - Schimbarea numelui de familie, ca urmare a unei dispoziţii administrative, are efect asupra numelui de familie de la naştere, după cum urmează: - Norme Metodologice din 2024 de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 269

În vigoare
Versiune de la: 31 Martie 2024
Art. 129
(1)Schimbarea numelui de familie, ca urmare a unei dispoziţii administrative, are efect asupra numelui de familie de la naştere, după cum urmează:
a)pentru persoanele căsătorite care nu şi-au păstrat, în urma căsătoriei, numele de familie dobândit la naştere, dispoziţia emisă ca urmare a schimbării numelui de familie pe cale administrativă se înscrie pe marginea actului de naştere şi nu are efect asupra numelui de familie dobândit la naştere;
b)pentru persoanele căsătorite care şi-au păstrat, în urma căsătoriei, numele de familie dobândit la naştere, dispoziţia emisă ca urmare a schimbării numelui de familie pe cale administrativă se înscrie pe marginea actului de naştere şi are efect asupra numelui de familie dobândit la naştere;
c)pentru persoanele divorţate care au revenit, în urma divorţului, la numele de familie dobândit la naştere, dispoziţia emisă ca urmare a schimbării numelui de familie pe cale administrativă se înscrie pe marginea actului de naştere şi are efect asupra numelui de familie dobândit la naştere;
d)pentru persoanele divorţate care nu au revenit, în urma divorţului, la numele de familie dobândit la naştere, dispoziţia emisă ca urmare a schimbării numelui de familie pe cale administrativă se înscrie pe marginea actului de naştere şi nu are efect asupra numelui de familie dobândit la naştere;
e)pentru copiii minori şi la cererea copiilor majori ai căror părinţi şi-au schimbat numele de familie, dispoziţia emisă ca urmare a schimbării numelui de familie pe cale administrativă se înscrie pe marginea actelor de naştere ale acestora şi are efect asupra numelui de familie al părinţilor înscris în actul de naştere numai dacă această schimbare priveşte numele de familie purtat la naşterea copiilor.
(2)Schimbarea prenumelui, ca urmare a unei dispoziţii administrative, are efect asupra prenumelui din actul de naştere şi din cel de căsătorie, după caz; pentru copiii minori şi la cererea copiilor majori ai căror părinţi şi-au schimbat prenumele, dispoziţia emisă ca urmare a schimbării prenumelui se înscrie pe marginea actelor de naştere ale acestora şi are efect asupra prenumelui părinţilor înscris în actul de naştere numai dacă această schimbare priveşte prenumele purtat la naşterea copiilor.
(3)Pentru efectele deciziilor/dispoziţiilor de schimbare a numelui de familie emise şi înscrise în actele de stare civilă se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii lor.
(4)Certificatul de stare civilă se eliberează cu noul nume de familie şi/sau prenume cu respectarea dispoziţiilor alin. (1); la cerere se pot elibera noile certificate de stare civilă şi cu menţiunile referitoare la schimbarea de nume, înscrise în actele de stare civilă, prevăzute în anexa nr. 20.
(5)În situaţia în care schimbarea nu operează asupra numelui de familie de la naştere, certificatul de naştere se eliberează cu menţiunea privind schimbarea numelui de familie.