Art. 126. - Norme Metodologice din 2024 de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

M.Of. 269

În vigoare
Versiune de la: 31 Martie 2024
Art. 126
(1)Cererea de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de la domiciliul solicitantului, personal sau prin împuternicit cu procură specială; în cazul cetăţeanului român cu domiciliul în străinătate, cererea se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu avut în România, iar dacă nu a avut vreodată domiciliul în România, la D.S.C. - Sector 1.
(2)Pentru minor, cererea de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui se face, după caz, de părinţi sau, cu încuviinţarea instanţei de tutelă, de către tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui minorului, va hotărî instanţa de tutelă. Când cererea de schimbare a numelui de familie al minorului şi/sau a prenumelui este făcută de către unul dintre părinţi, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în formă autentică sau în faţa ofiţerului de stare civilă. Acordul nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este declarat mort sau decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau acestuia i s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti ori beneficiază de consiliere judiciară, dacă acesta nu poate exercita autoritatea părintească, sau de tutelă specială şi se află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa din cauza lipsei discernământului.
(3)Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani semnează cererea împreună cu părinţii săi; în cazul în care aceasta este semnată numai de unul dintre părinţi, celălalt părinte va da o declaraţie notarială autentificată sau în faţa oricărui ofiţer de stare civilă, care are obligaţia să o comunice la S.P.C.L.E.P./primăria competentă, din care să rezulte că este de acord cu schimbarea numelui minorului; dacă cererea se depune prin împuternicit cu procură specială, minorul îşi exprimă acordul privind schimbarea numelui său de familie şi/sau a prenumelui printr-o declaraţie notarială autentificată sau în cuprinsul procurii speciale.
(4)În cazul persoanei majore care beneficiază de tutelă specială sau consiliere judiciară, cererea de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui se face de către tutore, cu încuviinţarea instanţei de tutelă.
(5)La primirea cererii de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui pe cale administrativă, ofiţerul de stare civilă competent verifică dacă au fost depuse toate actele prevăzute de Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi dacă este exceptată de la publicare sau se solicită scutirea de la publicare a cererii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(6)În cazul în care se solicită scutirea de la publicare a cererii potrivit art. 417 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B. emite dovada privind scutirea de la publicare a cererii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(7)Când se constată că dosarul de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui este incomplet ori soluţionarea acestuia necesită aplicarea altei proceduri, precum şi în situaţia prevăzută la art. 418 din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acesta nu se înaintează la S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B., comunicând în scris solicitantului motivele pentru care cererea nu poate fi admisă; în cazul în care dosarul de schimbare a numelui se transmite de către ofiţerul de stare civilă S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B., acesta se restituie cu adresă cuprinzând indicaţiile corespunzătoare.
(8)Ofiţerul de stare civilă competent efectuează verificări privind persoana care solicită schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui pe cale administrativă în S.I.I.E.A.S.C., R.N.E.P. şi în evidenţele informatice ale serviciului cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative şi, după caz, în evidenţele D.G.P.; în cazul în care solicitantul are statut de apatrid, se solicită verificări în evidenţele Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.R.
(9)Dacă cererea se încadrează în prevederile legale, în termen de până la 20 de zile de la data primirii acesteia, ofiţerul de stare civilă întocmeşte un referat care cuprinde date referitoare la statutul civil al persoanei, provenienţa numelui actual şi a celui solicitat, rezultatul verificărilor, precum şi propunerile asupra oportunităţii aprobării sau respingerii cererii, pe care îl trimite electronic S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B., împreună cu documentele depuse de solicitant.
(10)S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B., prin structura de stare civilă, verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege şi, după analizarea temeiniciei cererii, precum şi a opoziţiilor făcute, propune preşedintelui consiliului judeţean, respectiv primarului general al municipiului Bucureşti, printr-un referat motivat, semnat de şeful serviciului/directorul executiv, emiterea dispoziţiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui. Dispoziţia se emite în termen de maximum 30 de zile de la primirea dosarului de la ofiţerul de stare civilă.
(11)Dosarele incomplete se restituie S.P.C.L.E.P. sau primăriei unităţii administrativ-teritoriale pentru completare, iar cele care nu fac obiectul schimbării numelui de familie şi/sau a prenumelui pe cale administrativă se restituie cu precizarea procedurii de urmat; după completarea dosarului, solicitantul va depune o altă cerere însoţită de toate documentele prevăzute de Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(12)După operaţionalizarea S.I.I.E.A.S.C., pentru solicitanţii care au împlinit vârsta de 14 ani, se efectuează verificări în evidenţele I.G.P.R. şi D.G.P. pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 418 din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.