Art. 120. - Norme Metodologice din 2024 de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă
M.Of. 269
În vigoare Versiune de la: 31 Martie 2024
Art. 120
(1)După întocmirea noului act de naştere sau a înscrierii menţiunii de adopţie cu efecte restrânse, ofiţerul de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în care nu funcţionează S.P.C.L.E.P. procedează conform art. 108, pentru înscrierea pe actul iniţial de naştere şi, după caz, de căsătorie, de naştere al celuilalt soţ şi de naştere al copiilor minori a menţiunilor corespunzătoare, prevăzute în anexa nr. 20; în cazul copiilor majori, se înscrie menţiunea numai la cererea acestora.
(2)Menţiunile privind adopţia părintelui operează pe actele de naştere ale copiilor minori şi, la cererea copiilor majori, pe actele de naştere ale acestora, numai dacă aceasta afectează numele de familie purtat la naşterea copilului de către părinte.
(3)În cazul persoanelor căsătorite adoptate, soţul/soţia poate solicita schimbarea numelui de familie pe cale administrativă; numele de familie al copiilor se poate schimba numai pe cale administrativă.
(4)În situaţia întocmirii unui nou act de naştere, la rubrica "Certificate eliberate" din actul iniţial de naştere se înscrie textul: "NU SE VA MAI ELIBERA NICIUN CERTIFICAT".