Art. 29. - Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc: - Norme Metodologice din 2022 de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare

M.Of. 984 bis

În vigoare
Versiune de la: 26 Iunie 2025
Art. 29
(1)Stabilirea nivelului tarifului/tarifelor se fundamentează de către operatori, pe structura elementelor de cheltuieli prevăzută în fişa de fundamentare dedicată activităţii/prestaţiei de salubrizare, din anexele nr. 1a) - 1j) la prezentele norme metodologice.
(2)Tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se stabilesc:
a)în cazul gestiunii directe, la nivelul aprobat de către autoritatea deliberativă a unităţii/subdiviziunii administrativ teritoriale sau, după caz, de către adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, pe baza fişei de fundamentare întocmită de către operator, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele normele metodologice;
b)în cazul gestiunii delegate, la nivelul tarifelor ofertate/negociate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii activităţii/activităţilor specifice serviciului de salubrizare, organizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza fişei de fundamentare întocmită de către operatorul desemnat câştigător al procedurii de atribuire, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele normele metodologice.
(3)În situaţia de la alin. (2) lit. b), oferta este considerată neconformă de către autorităţile contractante dacă tarifele ofertate nu sunt însoţite de fişele de fundamentare pe elemente de cheltuieli.
(4)Tarifele prevăzute la alin. (2) lit. b) se includ în contractul de delegare la nivelul din oferta financiară acceptată, fără a mai fi supuse aprobării autorităţilor deliberative ale unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau, după caz, adunării generale a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară.
(5)Fundamentarea cheltuielilor aferente fiecărei prestaţii/activităţi în parte se face pe baza consumurilor normate de carburanţi, aditivi, lubrifianţi, piese de schimb, materii prime şi materiale consumabile, echipamente de lucru şi de protecţia muncii, utilităţi, calculate la preţurile acestora în vigoare, a cheltuielilor de natură salarială, precum şi a celorlalte elemente de cheltuieli necesare prestării activităţii respective, în raport cu legislaţia în vigoare şi corelat cu principiul eficienţei economice.
(51)În cazul în care operatorul are încheiate mai multe contracte de delegare şi prestează activitatea/activităţile de salubrizare în mai multe unităţi administrativ-teritoriale şi/sau alte servicii din diferite domenii de activitate, cheltuielile generale de administraţie, care cuprind, în principal, cheltuielile materiale legate de administrarea societăţii, salariile personalului din sectorul administrativ şi de conducere, precum şi contribuţiile asiguratorii obligatorii aferente acestor salarii, se repartizează la nivelul fiecărui contract de delegare, proporţional cu cota-parte din cheltuielile generale de administraţie, calculată ca raport între valoarea fiecărui contract şi valoarea tuturor contractelor, ori pe baza altor elemente relevante, precum cantitatea/suprafaţa anuală programată aferentă fiecărui contract, raportată la cantitatea/suprafaţa contractată aferentă tuturor contractelor de delegare. Pentru aceste cheltuieli se precizează, în memoriul tehnico-economic justificativ, cheia de repartizare a acestora pe fiecare contract de delegare în parte.
(52)În situaţia în care operatorul desfăşoară mai multe activităţi/prestaţii de salubrizare în cadrul contractului de delegare, cheltuielile generale de administraţie sau, după caz, cota-parte din cheltuielile generale de administraţie, calculată conform prevederilor de la alin. (51), precum şi, dacă este cazul, cheltuielile indirecte aferente sucursalei/punctului de lucru se repartizează pe fiecare activitate/prestaţie proporţional cu ponderea cantităţii/suprafeţei programate aferente activităţii/prestaţiei respective în total cantitate/suprafaţă contractată ori proporţional cu alte elemente relevante, precum ponderea valorii activităţii/prestaţiei respective în valoarea totală a contractului de delegare. Pentru aceste cheltuieli se precizează, în memoriul tehnico-economic justificativ, cheia de repartizare a acestora pe fiecare activitate/prestaţie în parte.

(53)Cota corespunzătoare cheltuielilor generale de administraţie, precum şi cota de cheltuieli indirecte se repartizează pe fiecare element de cheltuieli al tarifului activităţii/prestaţiei, proporţional cu ponderea acestui element în total cheltuieli. Cheltuielile cu salariile personalului indirect se evidenţiază separat, pe categorii de personal, şi se includ cheltuielile de natură salarială. Pentru aceste cheltuieli se precizează, în memoriul tehnico-economic justificativ, cheia de repartizare a acestora pe fiecare activitate/prestaţie în parte.

(6)La stabilirea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se au în vedere următoarele criterii:
a)cheltuielile cu carburanţii, aditivii, lubrifianţii se stabilesc în funcţie de tipul autospecialelor, utilajelor, mijloacelor de transport şi a echipamentelor specifice utilizate în activitate, la preţul de achiziţie în vigoare;
b)cheltuielile cu utilităţile se stabilesc în funcţie de consumurile anuale programate pentru prestarea activităţii de salubrizare şi includ cheltuieli cu energia electrică tehnologică, energia electrică aferentă activităţilor administrative, cheltuieli cu alimentarea cu apă şi canalizarea apelor uzate, cheltuieli cu energia termică etc., la preţul de achiziţie în vigoare;
c)cheltuielile cu piesele de schimb necesare autospecialelor, utilajelor, mijloacelor de transport, instalaţiilor şi/sau echipamentelor se stabilesc pentru fiecare categorie/mijloc fix, la preţul de achiziţie al acestora, având la bază planificarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii corelată cu normativele în vigoare şi/sau cartea tehnică/manualul de operare;
d)cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile se stabilesc pentru fiecare categorie specifică activităţii, în funcţie de consumurile normate şi de preţul de achiziţie al acestora;
e)cheltuielile cu echipamentele de lucru şi de protecţia muncii se stabilesc ţinând cont de prevederile legale în vigoare, de riscurile asociate fiecărei activităţi desfăşurate şi angajamentele asumate la nivelul organizaţiei, la preţul de achiziţie al acestora în vigoare;
f)cheltuielile cu reparaţiile se vor lua în calcul la nivelul programat anual, potrivit planului de reparaţii întocmit pe baza normativelor tehnice n vigoare şi/sau a documentaţiilor tehnice ale mijloacelor fixe;
g)cheltuielile cu amortizarea se iau în calcul, respectându-se reglementările legale în vigoare;
h)cheltuielile cu redevenţa se stabilesc de către autoritatea administraţiei publice locale potrivit prevederilor legale şi se menţionează în documentaţia de atribuire a activităţii, inclusiv în contractul de delegare sau, după caz, în hotărârea de dare în administrare a activităţii;
i)cheltuielile pentru protecţia mediului se vor lua în calcul la nivelul prevăzut de legislaţia în vigoare;
j)cheltuielile cu determinarea compoziţiei deşeurilor se stabilesc ţinând cont de cheltuielile de prestare în regie proprie şi/sau de preţul de achiziţie al acestor servicii, în corelare cu specificaţiile tehnice în vigoare şi prevederile din documentaţia de atribuire a contractului de delegare;
k)alte cheltuieli cu servicii executate de terţi, care se stabilesc în funcţie de prestaţia specifică serviciului de salubrizare, la preţul de achiziţie al acestora;
l)alte cheltuieli materiale, care se stabilesc în funcţie de prestaţia specifică serviciului de salubrizare, la preţul de achiziţie al acestora în vigoare;
m)cheltuielile de natură salarială cuprind:
(i)cheltuielile cu salariile şi cu alte drepturi asimilate salariilor, stabilite cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut din sectorul de salubritate publicat de Institutul Naţional de Statistică, în care se includ sporurile acordate ca procent din salariul de bază brut sau în sumă fixă, tichetele de masă, tichetele de creşă, tichetele de vacanţă şi alte drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a timpilor de muncă şi de odihnă prevăzuţi în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(ii)cheltuielile cu contribuţia asiguratorie pentru muncă;
(iii)cheltuielile cu contribuţia la fondul de handicap.

n)cheltuieli cu valorificarea energetică, dacă este cazul, care se stabilesc pe baza tarifului aplicat de către operatorul fabricii de ciment la cantitatea de deşeuri tratate şi/sau de reziduuri incinerată, rezultată din aplicarea indicatorului de performanţă aferent activităţii de salubrizare ori la o cantitate stabilită ca pondere din această cantitate, conform prevederilor din contractul de delegare sau, după caz, din hotărârea de dare în administrare;
o)fondul pentru închiderea şi monitorizarea postînchidere a depozitului de deşeuri, în cazul fundamentării tarifului de depozitare, în conformitate cu prevederile legale;
p)o cotă de profit rezonabil.
(7)Cheltuielile cu redevenţa anuală se calculează şi se includ obligatoriu în structura tarifului în cazul în care unitatea administrativ-teritorială predă operatorului bunuri publice, pe bază de proces- verbal de predare-preluare, anexă la actul de atribuire a serviciului/activităţii.
(8)Nivelul redevenţei se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, la valoarea calculată similar amortizării mijloacelor fixe aflate în proprietate publică şi date în administrare/concesionate operatorului odată cu atribuirea activităţii, ţinând cont de gradul de suportabilitate al populaţiei, conform prevederilor art. 29 alin. (11) lit. m) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(9)Cheltuielile cu redevenţa anuală se calculează pentru fiecare activitate de salubrizare care se atribuie şi se includ de către operator în structura tarifului, la nivelul prevăzut în documentaţia de atribuire a contractului de delegare sau, după caz, în hotărârea de dare în administrare.
(10)Cheltuielile cu amortizarea anuală se iau în considerare la nivelul rezultat din fişele mijloacelor fixe şi/sau din planul de amortizare aferent mijloacelor fixe aflate în proprietatea operatorului şi utilizate pentru prestarea activităţii. Operatorii au obligaţia să precizeze, în situaţia în care anumite mijloace fixe sunt utilizate în mai multe activităţi/prestaţii, cheia de repartizare a amortizării în tarifele activităţilor respective.
(11)În cazul activităţilor de salubrizare în care acelaşi personal, direct productiv, este utilizat în mai multe prestaţii de salubrizare şi/sau în mai multe arii de operare aferente unor contracte de delegare diferite, cheltuielile directe cu materialele utilizate în comun, precum şi cheltuielile cu salariile directe se repartizează proporţional cu durata utilizării personalului în fiecare activitate/prestaţie sau, după caz, în fiecare unitate administrativ-teritorială ori proporţional cu alte elemente relevante. Pentru aceste cheltuieli se precizează, în memoriul tehnico-economic justificativ, cheia de repartizare a acestora pe fiecare activitate/prestaţie în parte sau, după caz, pe fiecare contract de delegare.

(12)Cota de profit rezonabil a operatorilor care prestează activităţile specifice serviciului, în gestiune directă, se stabileşte astfel încât să nu depăşească nivelul ratei swap relevante pentru serviciile de interes economic general. publicată pe site-ul Consiliului Concurenţei, corespunzătoare duratei actului de atribuire şi monedei naţionale, la care se adaugă 100 de puncte procentuale (1%), în cazul în care operatorul nu are asumate prin contractul de delegare sau, după caz, prin hotărârea de dare în administrare realizarea de investiţii în sistemul public de salubrizare din fondurile proprii ale acestuia. Pe toată durata actului de atribuire cota de profit rezonabil nu va depăşi rata swap pentru România, plus 1%.
(13)Operatorii care prestează activităţile specifice serviciului în gestiune directă şi realizează investiţii în sistemul public de salubrizare din fondurile proprii ale acestora, au dreptul să solicite o cotă de profit rezonabil mai mare faţă de nivelul prevăzut la alin. (12), ţinând seama de riscul comercial suportat ca urmare a finanţării din fonduri proprii a proiectelor de investiţii asumate prin actul de atribuire al serviciului, prin raportare la rata rentabilităţii investiţiilor pe întreaga durată de valabilitate a actului de atribuire, determinată pe baza unor indicatori economici, precum rata internă de rentabilitate sau rentabilitatea capitalului angajat.
(14)Cota de profit a operatorilor care prestează activităţile specifice serviciului, în gestiune delegată, este la nivelul celei din fişa de fundamentare a tarifului ofertat şi rămâne neschimbată pe toată durata contractului de delegare.
(15)Pentru operatorii care nu sunt plătitori de TVA, la fundamentarea cheltuielilor materiale se vor lua în calcul preţurile de achiziţie ale acestora, inclusiv TVA.