Secţiunea 2 - B. Deschiderea de credite bugetare din bugetele locale - Norme Metodologice din 2021 privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2021

M.Of. 1193 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2021
SECŢIUNEA 2:B. Deschiderea de credite bugetare din bugetele locale
2.4._
(1)Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot transmite unităţilor Trezoreriei Statului cererile pentru deschiderea creditelor bugetare şi dispoziţiile bugetare privind repartizarea de credite până la data de 29 decembrie 2021 inclusiv. Retragerea creditelor bugetare deschise poate fi efectuată de către ordonatorii principali şi secundari de credite ai bugetelor locale, până cel târziu la data de 24 decembrie 2021 inclusiv.
(2)În perioada 30 - 31 decembrie 2021, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot transmite unităţilor Trezoreriei Statului cereri pentru deschiderea creditelor bugetare şi dispoziţii bugetare privind repartizarea de credite aferente Programului Naţional de Dezvoltare Locală, cele rezultate din suplimentarea bugetului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pe bază de hotărâri ale Guvernului, precum şi pentru alte sume, pe bază de fundamentări justificate, semnate de ordonatorul principal de credite, cu aprobarea conducătorului unităţii Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetului local şi a trezorierilor-şefi ai activităţilor de trezorerie şi contabilitate publică sau a persoanelor care exercită atribuţii de trezorier-şef.
(3)Cererile pentru deschiderea creditelor bugetare din bugetul local aferente lunii ianuarie 2022 pot fi transmise unităţilor Trezoreriei Statului începând cu data de 30 decembrie 2021 inclusiv. În cazul neaprobării Legii bugetului de stat pe anul 2022 cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar al anului 2021, deschiderea creditelor din bugetele locale se efectuează în conformitate cu prevederile art. 40 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Până la expirarea perioadei de 45 de zile de la data publicării Legii bugetului de stat pe anul 2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I, cererile privind deschiderea de credite bugetare din bugetele locale se întocmesc la nivelul necesităţilor de finanţare aferente perioadei pentru care se solicită creditele respective.
(5)În cazul în care bugetele locale nu se aprobă în intervalul de 45 de zile de la data publicării Legii bugetului de stat pe anul 2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I, după expirarea acestui interval, finanţarea cheltuielilor unităţilor administrativ-teritoriale şi unităţilor din subordinea acestora se efectuează în condiţiile prevederilor art. 39 alin. (7), (71) şi (72) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare.