Art. 58. - Norme Metodologice din 2021 de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

M.Of. 761

În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2024
Art. 58
(1)Dispoziţiile referitoare la realizarea potrivirii practice nu sunt aplicabile în situaţiile prevăzute la art. 45 alin. (1) din lege.
(2)În situaţiile prevăzute la art. 45 alin. (1) din lege se aplică dispoziţiile legale referitoare la întocmirea raportului cu privire la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori necesar a fi transmis instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
(3)În situaţia persoanelor prevăzute la art. 46 alin. (3) dispoziţiile referitoare la potrivirea practică se aplică numai în situaţia în care copilul/copiii nu se află în plasament/tutelă la adoptator sau familia adoptatoare. În cazul în care aceştia se află în plasament/tutelă la adoptator sau familia adoptatoare de mai puţin de 6 luni, se aplică numai dispoziţiile referitoare la întocmirea raportului de potrivire.
(4)Rapoartele prevăzute la alin. (2) şi (3) se întocmesc după realizarea de către responsabilul de caz al copilului a minimum două vizite la domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare dacă copilul locuieşte cu aceştia şi a minimum două întâlniri ale adoptatorului/familiei adoptatoare cu copilul, desfăşurate în mediul de viaţă al acestora, dacă aceştia nu au locuit împreună.