Art. 46. - Includerea adoptatorilor/familiilor adoptatoare în cadrul listei se face în funcţie de gradul în care aceştia răspund nevoilor şi caracteristicilor copilului, menţionate mai jos, şi care reprezintă criterii de potrivire iniţială: - Norme Metodologice din 2021 de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

M.Of. 761

În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2024
Art. 46
(1)Pentru fiecare copil aflat în evidenţa R.N.A. cu hotărâre definitivă de deschidere a procedurii de adopţie se generează lista cu adoptatorii/familiile adoptatoare atestate. În cazul fraţilor inseparabili, lista este comună.
(2)Includerea adoptatorilor/familiilor adoptatoare în cadrul listei se face în funcţie de gradul în care aceştia răspund nevoilor şi caracteristicilor copilului, menţionate mai jos, şi care reprezintă criterii de potrivire iniţială:
a)vârsta copilului;
b)sexul copilului;
c)numărul de copii pe care familia îi poate îngriji;
d)starea de sănătate a copilului.
(3)Ulterior aplicării criteriilor prevăzute la alin. (2), în listă se includ cu prioritate adoptatorii/familiile adoptatoare atestate, prevăzute la art. 39 alin. (2) din lege.
(4)În primele 6 luni de la eliberarea atestatului, adoptatorul/familia adoptatoare care răspunde în aceeaşi măsură criteriilor de includere în cadrul listei şi care locuieşte în fapt la adresa de domiciliu/reşedinţă din acelaşi judeţ/sector cu cel al copilului se ierarhizează în listă în funcţie de vechimea atestatelor.
(5)Începând cu luna a 7-a de la eliberarea atestatului, adoptatorii care răspund în aceeaşi măsură criteriilor de includere în cadrul listei se ierarhizează la nivel naţional exclusiv în funcţie de vechimea atestatelor.
(6)În situaţia prevăzută la alin. (5), dacă adoptatorii răspund în aceeaşi măsură criteriilor de includere în cadrul listei şi au aceeaşi vechime a atestatului, ierarhizarea se face începând cu acei adoptatori care locuiesc în fapt la adresa de domiciliu/reşedinţă din acelaşi judeţ/sector cu cel al copilului.
(7)În situaţia în care adoptatorul/familia adoptatoare a mai fost atestat/atestată, pentru stabilirea vechimii se va lua în considerare data primei dispoziţii de atestare, cu condiţia să nu existe întreruperi mai mari de două luni între data expirării valabilităţii atestatului şi data emiterii noii dispoziţii de atestare.
(8)După împlinirea termenului prevăzut de lege la art. 60 alin. (2), în liste sunt incluşi şi adoptatorii cu reşedinţa obişnuită în străinătate.
(9)În situaţia în care, ulterior aplicării dispoziţiilor alin. (4)-(6), în lista unui copil există mai mulţi adoptatori/familii adoptatoare atestaţi/atestate care răspund în aceeaşi măsură criteriilor enunţate, aceştia se includ împreună pe prima poziţie a listei generate din R.N.A.