Art. 36. - Norme Metodologice din 2021 de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

M.Of. 761

În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2024
Art. 36
(1)Obligaţia de a informa persoanele/familiile care se află în procedură de adopţie cu privire la prioritatea la adopţie pentru un copil pentru care urmează să se stabilească adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie, care este frate cu cel aflat în etapa de potrivire practică sau altă etapă ulterioară acesteia, revine responsabilului de caz al familiei.
(2)În termen de 10 zile de la primirea de către compartimentul de specialitate a informării prevăzute la art. 35 alin. (3), responsabilul de caz al familiei transmite persoanei/familiei care se află în procedură de adopţie, cu confirmare de primire, prin poştă, fax sau poşta electronică, o notificare cu privire la existenţa unui frate al copilului cu care aceasta se află în procedura de adopţie, vârsta acestuia, sexul şi starea de sănătate şi prioritatea la adopţia acestuia.
(3)În termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării, persoanele/familiile care se află în procedură de adopţie au obligaţia de a transmite, cu confirmare de primire, prin poştă, fax sau poştă electronică, o declaraţie cu privire la intenţia de a adopta sau nu fratele copilului care se află deja în procedura de adopţie.
(4)În termen de 5 zile calendaristice de la înregistrarea la direcţie a declaraţiei prevăzute la alin. (3), prin care adoptatorul/familia adoptatoare îşi exprimă intenţia de a adopta fratele copilului cu care se află deja în procedură de adopţie, responsabilul de caz al familiei are obligaţia de a verifica existenţa sau nu a informaţiilor referitoare la criteriile de potrivire prevăzute la art. 46 alin. (2) în cuprinsul raportului final de evaluare a capacităţii de a adopta a adoptatorului/familiei adoptatoare, care a stat la baza eliberării atestatului, precum şi termenul de valabilitate a atestatului.
(5)În situaţia în care raportul final cuprinde informaţiile referitoare la criteriile de potrivire prevăzute la art. 46 alin. (2) şi atestatul mai are o valabilitate de cel puţin un an, responsabilul de caz al familiei transmite persoanei/familiei care se află în procedură de adopţie prin poştă, fax sau poştă electronică o informare cu privire la înregistrarea priorităţii sale cu privire la adopţia fratelui copilului cu care se află în procedură de adopţie.
(6)În situaţia în care raportul final nu cuprinde informaţiile referitoare la criteriile de potrivire prevăzute la art. 46 alin. (2) şi atestatul are o valabilitate de cel mult un an, responsabilul de caz al familiei transmite persoanei/familiei care se află în procedură de adopţie prin poştă, fax sau poştă electronică o informare cu privire la necesitatea realizării unei noi evaluări sociale şi psihologice, în vederea reînnoirii atestatului. În această situaţie sunt aplicabile prevederile art. 24.