Art. 16. - Norme Metodologice din 2021 de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

M.Of. 761

În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2024
Art. 16
(1)Raportul final de evaluare se comunică adoptatorului/familiei adoptatoare în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea acestuia, cu confirmare de primire, prin poştă, fax sau poştă electronică, la adresa indicată de solicitant.
(2)În situaţia în care evaluarea a fost realizată de către direcţia de la reşedinţa adoptatorului/familiei adoptatoare sau de către O.P.A., acestea au obligaţia ca în termenul prevăzut la alin. (1) să transmită direcţiei de la domiciliu sau, după caz, la domiciliul pentru care au optat, în situaţia în care soţii au domicilii diferite, raportul final de evaluare însoţit de întreaga documentaţie existentă.
(3)În cazul în care rezultatul final al evaluării este favorabil se întocmeşte raportul final de evaluare care conţine propunerea de eliberare a atestatului de adoptator/familie adoptatoare şi, în termen de 5 zile lucrătoare de la întocmire, directorul direcţiei de la domiciliu emite dispoziţia privind eliberarea atestatului, care se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere. În situaţia în care evaluarea a fost efectuată de către direcţia de la reşedinţa adoptatorului/familiei adoptatoare sau O.P.A., directorul direcţiei de la domiciliu emite dispoziţia privind eliberarea atestatului în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii raportului final de evaluare.
(4)În cazul în care rezultatul final al evaluării este nefavorabil se redactează raportul final de evaluare, care conţine propunerea de neeliberare a atestatului de adoptator/familie adoptatoare şi se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la întocmire şi înregistrare. În această situaţie sunt aplicabile prevederile art. 20 alin. (3) din lege.
(5)În cazul în care raportul final de evaluare nu este contestat în termenul prevăzut la art. 20 alin. (3) din lege, direcţia de la domiciliu emite dispoziţia de neeliberare a atestatului, care se comunică adoptatorului/familiei adoptatoare în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere.