Art. 118. - Norme Metodologice din 2021 de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

M.Of. 761

În vigoare
Versiune de la: 19 Septembrie 2024
Art. 118
(1)Certificatul prin care se atestă că adopţia internaţională încuviinţată de instanţa judecătorească română este conformă cu dispoziţiile Convenţiei de la Haga se eliberează de către A.N.D.P.D.C.A.
(2)Certificatul prevăzut la alin. (1) se eliberează şi în cazul adopţiei internaţionale a copilului de către soţul părintelui său firesc sau adoptiv.
(3)Eliberarea certificatului se face la cererea adoptatorului/familiei adoptatoare, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii însoţite de hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în exemplar legalizat, cu menţiunea "definitivă". Menţiunea vizând eliberarea certificatului se introduce în R.N.A.
(4)Perioada de monitorizare postadopţie se calculează de la data eliberării certificatului prevăzut la alin. (1).