Art. 6. - Atribuţiile Ministerului Sănătăţii în domeniul asistenţei medicale comunitare, prin Unitatea de incluziune socială, sunt următoarele: - Norme Metodologice din 2019 privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2019
Art. 6
(1)Atribuţiile Ministerului Sănătăţii în domeniul asistenţei medicale comunitare, prin Unitatea de incluziune socială, sunt următoarele:
a)reglementează domeniul de activitate al asistenţei medicale comunitare;
b)asigură coordonarea tehnică şi metodologică, monitorizarea, evaluarea şi controlul activităţii reţelei de asistenţă medicală comunitară, direct şi prin intermediul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
c)stabileşte direcţiile strategice şi obiectivele activităţii de asistenţă medicală comunitară la nivel naţional;
d)planifică extinderea treptată, la nivel naţional, a reţelei de asistenţă medicală comunitară şi stabileşte anual numărul necesar de posturi;
e)avizează numărul de posturi de asistenţi medicali comunitari, moaşe şi mediatori sanitari solicitat de către autorităţile administraţiei publice locale şi transmis prin intermediul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu aprobarea ordonatorului principal de credite;
f)finanţează cheltuielile de personal pentru asistenţi medicali comunitari, moaşe şi mediatori sanitari, precum şi cheltuielile determinate de standardele minimale de dotare pentru activitatea de asistenţă medicală comunitară, prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie şi cu respectarea normativului de personal aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 459/2010 pentru aprobarea standardului de cost/an pentru servicii acordate în unităţile de asistenţă medico-sociale şi a unor normative privind personalul din unităţile de asistenţă medico-socială şi personalul care desfăşoară activităţi de asistenţă medicală comunitară, cu modificările ulterioare;
g)stabileşte, împreună cu instituţiile abilitate, formarea unitară şi instruirea personalului care lucrează în reţeaua de asistenţă medicală comunitară. În maximum un an de la aprobarea prezentelor norme metodologice, Ministerul Sănătăţii, prin Unitatea de incluziune socială, împreună cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Formare în Domeniul Sanitar, Centrul Naţional de Sănătate Mintală, structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi alţi furnizori de formare în domeniul asistenţei medicale comunitare acreditaţi şi implicaţi în executarea proiectelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală comunitară, va elabora un curriculum de formare unitară de bază a personalului medical din asistenţa medicală comunitară;
h)elaborează, împreună cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi reprezentanţii autorităţilor executive ale administraţiei publice locale, tematica şi bibliografia de examen, unică la nivel naţional pentru posturile din reţeaua de asistenţă medicală comunitară;
i)elaborează, în termen de un an de la aprobarea prezentelor norme metodologice, standarde de cost şi de calitate pentru asistenţa medicală comunitară, în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor executive ale administraţiei publice locale, precum şi cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;
j)elaborează, în termen de un an de la aprobarea prezentelor norme metodologice, standarde de calitate şi de cost pentru activitatea din centrele comunitare integrate, în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naţionale;
k)elaborează ghiduri şi standarde de practică în domeniul asistenţei medicale comunitare în colaborare cu Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Centrul Naţional de Sănătate Mintală, instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale cu obiect de activitate în domeniul asistenţei medicale comunitare, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii;
l)elaborează instrumente pentru planificarea, monitorizarea, raportarea şi evaluarea asistenţei medicale comunitare şi asigură atât direct, cât şi prin intermediul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti coordonarea, monitorizarea, evaluarea şi controlul serviciilor de asistenţă medicală comunitară;
m)asigură accesul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, care organizează activitate de asistenţă medicală comunitară, la aplicaţia on-line cu numele de subdomeniu AMCMSR.gov.ro, înscrisă în REGISTRU GOV.RO, cu asigurarea protecţiei datelor personale şi a datelor medicale ale beneficiarilor, conform legislaţiei în vigoare, şi monitorizează introducerea lunară a datelor în această aplicaţie;
n)avizează înfiinţarea centrelor comunitare integrate, ţinând cont de direcţiile strategice şi de obiectivele de dezvoltare a asistenţei medicale comunitare la nivel naţional;
o)participă la elaborarea mecanismului de colaborare interinstituţională pentru furnizarea serviciilor medicosocioeducaţionale integrate, conform legislaţiei în vigoare;
p)participă la elaborarea procedurilor pentru furnizarea serviciilor medicosocioeducaţionale integrate la nivelul comunităţii şi coordonează, în cadrul mecanismului de colaborare interinstituţională şi interministerială, serviciile de asistenţă medicală comunitară;
q)colaborează cu alte instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţii aflate în coordonarea şi/sau subordonarea Ministerului Sănătăţii, cu organizaţii neguvernamentale, în vederea elaborării şi derulării de proiecte care pot asigura dezvoltarea reţelei de asistenţă medicală comunitară şi asigurarea sustenabilităţii activităţilor specifice;
r)elaborează şi publică, pe pagina proprie de internet, un raport anual privind activitatea de asistenţă medicală comunitară la nivel naţional, pe baza datelor colectate prin aplicaţia AMCMSR.gov.ro;
s)exercită controlul privind respectarea legislaţiei specifice organizării, funcţionării şi finanţării activităţii de asistenţă medicală comunitară.
(2)Unitatea de incluziune socială asigură coordonarea la nivel naţional a activităţii de asistenţă medicală comunitară şi este condusă de un coordonator naţional numit prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3)Ministerul Sănătăţii dispune organizarea, la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, a compartimentelor de specialitate de asistenţă medicală comunitară, cu încadrare în numărul maxim de posturi aprobat.