Art. 81. - Norme Metodologice din 2018 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată
M.Of. 83 bis
În vigoare
Versiune de la: 28 Februarie 2018
Art. 81
Persoanele care au dobândit dreptul de deţinere şi folosire a armelor neletale supuse notificării au obligaţia ca în termen de 10 zile de la înstrăinarea armei să se prezinte la organul de poliţie competent, în vederea anulării menţiunilor sau, după caz, retragerii certificatului de deţinător, prezentând în acest sens documentul care atestă faptul că arma a fost înstrăinată în condiţiile legii.