Art. 60. - Norme Metodologice din 2018 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată

M.Of. 83 bis

În vigoare
Versiune de la: 28 Februarie 2018
Art. 60
Rezidenţii statelor membre care nu au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România pot călători temporar în România cu armele letale deţinute, precum şi cu muniţia corespunzătoare, în limita permisă de Lege pentru cetăţenii români, numai în baza unui paşaport european pentru arme de foc valabil, precum şi a unuia dintre următoarele documente:
a)autorizaţie de introducere a armelor şi a muniţiilor în România;
b)invitaţie nominală de la o asociaţie de vânătoare din România, legal constituită, invitaţie de participare la un concurs de tir organizat de o asociaţie sau un club de tir sportiv afiliată/afiliat la federaţiile sportive naţionale de specialitate, a cluburilor/asociaţiilor sportive pentru ramuri de sport recunoscute potrivit legii dar care încă nu au federaţie sportivă naţională sau, după caz, invitaţie de participare la o manifestare culturală, artistică sau istorică din partea unei asociaţii de colecţionari legal constituită, ori a unei instituţii muzeale din România.