Art. 41. - Organul de poliţie competent refuză prelungirea valabilităţii permisului de armă în următoarele cazuri: - Norme Metodologice din 2018 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată
M.Of. 83 bis
În vigoare Versiune de la: 28 Februarie 2018
Art. 41
(1)În termen de 30 zile de la data depunerii dosarului complet, organele de poliţie competente sunt obligate să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b)-f), h) şi i) din Lege, pe baza documentelor depuse de solicitant la dosar, precum şi a datelor şi informaţiilor cuprinse în evidenţele proprii.
(2)Dacă în urma verificărilor prevăzute la alin. (1) a fost constatată îndeplinirea condiţiilor legale, autoritatea competentă procedează la prelungirea valabilităţii permisului de armă.
(3)În cazul în care, în cadrul verificărilor de specialitate, organele de poliţie competente constată că sunt necesare documente sau informaţii suplimentare conform prevederilor legale în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Lege, le pot solicita persoanei în cauză, prezentând motivele care au impus acest demers.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (3), termenul de soluţionare a cererii se suspendă de la data la care i s-a solicitat persoanei în cauză prezentarea unor documente ori informaţii suplimentare până la data la care aceasta dă curs solicitării.
(5)Organul de poliţie competent refuză prelungirea valabilităţii permisului de armă în următoarele cazuri:
a)solicitantul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 28, respectiv la art. 44 şi 45 din Lege;
b)la solicitarea expresă a organului de poliţie competent, solicitantul nu efectuează inspecţia tehnică a armelor, cu excepţia celor pentru care titularul are numai drept de deţinere şi care nu sunt destinate pentru a fi folosite în condiţiile art. 27 alin. (4) din Lege sau, după caz, nu au fost folosite, în condiţiile legii, în poligoanele de tragere;
c)la notificarea organului de poliţie competent, solicitantul nu a prezentat armele letale cu ţeava ghintuită pentru efectuarea tragerii experimentale în condiţiile prevăzute la Secţiunea a 2-a a Capitolului IV, în vederea înregistrării proiectilului şi a tubului martor în evidenţele operative ale poliţiei.
d)refuzul solicitantului de a prezenta documentele sau de a comunica informaţiile suplimentare solicitate de organele de poliţie competente.
e)solicitantul nu face dovada efectuării tragerilor în poligon.
(6)Prin excepţie de la prevederile lit. e) a alin. (5), în cazul armelor de colecţie vechi, sau care nu pot fi folosite având în vedere caracteristicile sau starea de degradare, titularul permisului de armă prezintă un document eliberat de armurierii autorizaţi să efectueze operaţiuni de dezactivare, reparare sau efectuare a inspecţiei tehnice din care să rezulte imposibilitatea efectuării tragerii.
(7)Gestionarii fondurilor de vânătoare şi reprezentanţii poligoanele autorizate de tragere au obligaţia de a elibera documente care să ateste participarea la acţiunile de vânătoare sau, după caz, efectuarea tragerii.
(8)Cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de împlinirea termenului, organul de poliţie competent notifică deţinătorii armelor înscrise în permisele de tip A şi tip B cu privire la data de expirare a documentului.
(9)Notificarea titularilor permiselor de armă se poate efectua prin una dintre următoarele modalităţi:
a)scrisoare cu confirmare de primire;
b)scrisoare recomandată;
c)poştă electronică;
d)telefonic, încheindu-se în acest sens un proces-verbal;
e)în cadrul activităţilor specifice de verificare a deţinătorilor de arme, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.