Art. 8. - Norme Metodologice din 2017 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari - Republicare

M.Of. 1224

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2024
Art. 8
Candidaţii care optează pentru serviciul militar în calitate de rezervist voluntar trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii generale de recrutare:
a)să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România de cel puţin 6 luni, la data depunerii cererii de înscriere;
b)să fie declaraţi "apt medical" pentru arma/serviciul/specialitatea militară în care urmează să fie instruiţi;
c)să fie evaluaţi şi declaraţi "admis" din punct de vedere psihologic;
d)să fie evaluaţi şi declaraţi "admis" din punctul de vedere al pregătirii fizice;
e)să nu fi fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepţia situaţiei în care cei condamnaţi au fost reabilitaţi sau amnistiaţi;
f)să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membri ai unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice serviciului militar;
g)să nu aparţină unor culte, asociaţii religioase sau grupări religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum şi celor care încalcă bunele moravuri sau afectează îndeplinirea serviciului militar;
h)îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare.