Art. 59. - Norme Metodologice din 2017 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari - Republicare
M.Of. 1224
În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2024
Art. 59
(1)Promovarea în funcţie a rezerviştilor voluntari se realizează cu respectarea prevederilor actelor normative specifice referitoare la competenţele de numire în funcţie, după finalizarea cel puţin a primului contract de 4 ani.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), promovarea în funcţie a rezerviştilor voluntari se poate realiza şi înainte de finalizarea primului contract dacă, în cazul desfiinţării funcţiei în care sunt încadraţi sau la încadrarea acesteia cu personal militar în activitate, există posibilitatea încadrării pe o funcţie superioară şi îndeplinesc toate celelalte condiţii legale.
(3)Promovarea în funcţie a rezerviştilor voluntari, în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), se realizează prin încheierea unui nou contract pentru funcţia respectivă.
(4)Pentru promovarea în funcţie a rezerviştilor voluntari, aceştia trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de studii/cursuri ca şi personalul militar în activitate.