Art. 35. - Norme Metodologice din 2017 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari - Republicare
M.Of. 1224
În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2024
Art. 35
(1)Instruirea prevăzută la art. 34 alin. (2) se execută atât în instituţiile de formare continuă, cât şi în alte structuri nominalizate prin ordin al şefului Statului Major al Apărării, pe arme şi specialităţi militare, potrivit nevoilor Ministerului Apărării Naţionale.
(2)Programul de instruire iniţială se execută sub forma unui curs de formare, a cărui structură este diferenţiată în funcţie de sursa de provenienţă a candidaţilor, categoria de personal, arma şi specialitatea militară.
(3)Pentru candidaţii fără pregătire militară, cursul de formare este structurat conform ordinului şefului Statului Major al Apărării privind instruirea rezerviştilor voluntari, pe module de instruire individuală de bază, individuală de specialitate şi de leadership.
(4)Pentru candidaţii rezervişti prevăzuţi la art. 11 alin. (1), cursul de formare cuprinde toate modulele prevăzute la alin. (3), iar pentru cei prevăzuţi la art. 11 alin. (2), numai modulele instruirii individuale de specialitate şi/sau de leadership, după caz.
(5)În funcţie de specificul şi conţinutul instruirii, unele module/etape/secvenţe din cadrul cursului de formare se pot desfăşura prin gruparea candidaţilor de la mai multe arme/specialităţi militare, familii de posturi/funcţii.