Secţiunea 5 - Încetarea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar - Norme Metodologice din 2017 de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari - Republicare

M.Of. 1224

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2024
SECŢIUNEA 5:Încetarea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar
Art. 60
(1)Raporturile de serviciu ale rezerviştilor voluntari încetează prin decizie a comandantului/şefului structurii militare cu care au încheiat contractul.
(2)În situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. a), d), e), k), n)-p) şi s) din Lege, decizia se emite la propunerea structurii de resurse umane.
(3)În situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b), c), h) j), l), m), q) şi s) din Lege, decizia se emite la propunerea comandantului sau şefului direct al rezervistului voluntar.
(4)Propunerea pentru încetarea contractului se face prin raport scris, avizat de către consilierul juridic.
(5)Decizia de încetare a contractului se consemnează în ordinul de zi pe unitate şi se comunică în scris centrului militar pe a cărui rază de responsabilitate îşi are acesta domiciliul.
Art. 61
În situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. a) din Lege, data de încetare a contractului este prima zi după expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul.
Art. 62
(1)În situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. b) din Lege, raportul se întocmeşte în 5 zile lucrătoare de la primirea noilor state de organizare sau a unor modificări ale celor actuale.
(2)Data de încetare a contractului este, de regulă, cu cel puţin o zi înainte de data intrării în vigoare a ordinelor de desfiinţare ori a noilor state de organizare.
Art. 63
(1)Încetarea contractului în situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. c) din Lege se face în baza aprobării pe raportul scris al rezervistului voluntar adresat comandantului/şefului structurii militare.
(2)Data de încetare a contractului este convenită de ambele părţi.
Art. 64
În situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. d) din Lege, contractul încetează la data în care rezervistul voluntar trece la îndeplinirea serviciului militar activ.
Art. 65
(1)În situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. e) din Lege, raportul privind încetarea contractului se întocmeşte până la data de 20 a lunii premergătoare celei în care rezervistul voluntar împlineşte limita de vârstă pentru scoaterea din evidenţa militară ca rezervist.
(2)Data de încetare a contractului este ziua în care împlineşte limita de vârstă pentru scoaterea din evidenţa militară ca rezervist.
Art. 66
(1)În situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. f) şi q) din Lege, comandantul/şeful structurii militare înştiinţează rezervistul voluntar în cauză despre motivele care stau la baza desfacerii unilaterale a contractului, din iniţiativa Ministerului Apărării Naţionale.
(2)Raportul se întocmeşte cu cel puţin 60 de zile înainte de data încetării contractului.
Art. 67
(1)În situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. g) din Lege, contractul încetează la cererea rezervistului voluntar.
(2)Rezervistul voluntar care solicită să îi înceteze contractul prin demisie adresează raport scris comandantului/şefului structurii militare în care specifică data de încetare a acestuia.
(3)Raportul se aprobă la termenul şi întrunirea condiţiilor legale.
Art. 68
(1)În situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. h), i) şi r) din Lege, în raportul cu propunerea pentru încetarea contractului se prezintă motivele încetării acestuia.
(2)Raportul se prezintă spre aprobare comandantului/şefului structurii militare în termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei de sancţionare propusă prin actul de constatare întocmit de către comisia de cercetare.
(3)Data de încetare a contractului este a 15-a zi lucrătoare, calculată de la data comunicării deciziei de sancţionare.
Art. 69
(1)În situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. j) din Lege, raportul cu propunerea de încetare a contractului, la care se anexează o copie de pe hotărârea judecătorească, se prezintă comandantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive.
(2)Contractul încetează după 15 zile lucrătoare de la data prezentării propunerilor comandantului/şefului structurii militare.
Art. 70
În situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. k) şi n) din Lege, raportul se prezintă comandantului structurii militare în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii hotărârii judecătoreşti la care se anexează o copie după aceasta.
Art. 71
(1)În situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. l) din Lege, raportul se prezintă comandantului structurii militare în termen de 3 zile lucrătoare de la data constatării neîndeplinirii condiţiilor de la momentul încheierii contractului.
(2)Data de încetare a contractului este la 5 zile lucrătoare de la data aprobării raportului.
Art. 72
(1)În situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. m) din Lege, raportul se prezintă comandantului structurii militare în termen de două zile lucrătoare de la data primirii deciziei autorităţii competente privind retragerea motivată a avizului de securitate la care se anexează o copie de pe aceasta.
(2)Contractul încetează după 15 zile lucrătoare de la primirea propunerii.
Art. 73
(1)În situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. o) şi p) din Lege, raportul se prezintă comandantului structurii militare în termen de 5 zile lucrătoare de la rămânerea definitivă a deciziei medicale a comisiilor de expertiză medico-militară.
(2)Încetarea contractului se dispune în termen de 30 de zile de la data primirii actelor medicale.
Art. 74
În situaţia prevăzută la art. 27 alin. (1) lit. s) din Lege, data încetării contractului este cea consemnată în certificatul de deces.