Art. 33. - Criteriile ce trebuie folosite în cadrul procedurii de selecţie sunt diferenţiate în grupe şi subgrupe, după cum urmează: - Norme Metodologice din 2016 pentru stabilirea criteriilor de selecţie, de întocmire a listei scurte de până la 5 candidaţi pentru fiecare post, a clasamentului acestora, a procedurii privind numirile finale, precum şi a altor măsuri necesare implementării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

M.Of. 803

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Octombrie 2016
Art. 33
(1)Criteriile ce trebuie folosite în cadrul procedurii de selecţie sunt diferenţiate în grupe şi subgrupe, după cum urmează:
A.competenţe:
a)competenţe specifice sectorului;
b)competenţe profesionale de importanţă strategică;
c)competenţe de guvernanţă corporativă;
d)competenţe sociale şi personale;
e)experienţă pe plan local şi internaţional;
f)competenţe şi restricţii specifice pentru funcţionarii publici sau alte categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice;
g)altele;
B.trăsături:
a)reputaţie personală şi profesională;
b)integritate;
c)independenţă;
d)expunere politică;
e)abilităţi de comunicare interpersonală;
f)aliniere cu scrisoarea de aşteptări a acţionarilor;
g)diversitate de gen;
h)altele, în funcţie de specificitatea întreprinderii publice;
C.alte condiţii care pot fi eliminatorii:
a)rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor în care şi-a exercitat mandatul de administrator sau de director;
b)înscrieri în cazierul fiscal şi judiciar;
c)altele, în funcţie de specificitatea întreprinderii publice şi prevederile legale aplicabile.
(2)Modelul matricei, precum şi instrucţiunile de întocmire şi de interpretare a conţinutului matricei sunt prezentate în anexa nr. 1a la prezenta normă.
(3)Autoritatea publică tutelară sau comitetul de nominalizare şi remunerare, după caz, stabileşte care dintre criteriile prevăzute la alin. (1) şi exemplificate în anexa nr. 1a sunt criterii obligatorii şi care sunt opţionale, în funcţie de specificul şi complexitatea activităţii întreprinderii publice, precum şi ponderea acestora în întocmirea listei scurte.
(4)Criteriile prevăzute la alin. (1) se actualizează periodic de către Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea autorităţilor publice tutelare, prin ordin.