Art. 32. - Norme Metodologice din 2016 de aplicare a prevederilor art. 3^1 alin. (2), (3) şi (8), art. 3^3 şi 3^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 641

În vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2016
Art. 32
(1)Salarizarea personalului didactic auxiliar nou-angajat în funcţii, niveluri de studii, grade/trepte profesionale şi gradaţii corespunzătoare vechimii în muncă se face la nivelul funcţiei similare în plată din instituţia respectivă, în măsura în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii.
(2)În situaţia în care nu există nivel similar în plată, cuantumul salariului de bază se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, după care se compară cu drepturile salariale ale funcţiei didactice auxiliare formate din elementele prevăzute la art. 28 alin. (1) la care se adaugă drepturile salariale prevăzute la art. 28 alin. (2) lit. b) şi lit. d), dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de lege. Dacă salariul de bază stabilit în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este mai mare, se acordă acesta din urmă. După comparaţie, la drepturile salariale stabilite se pot adăuga elementele salariale prevăzute la art. 28 alin. (2) lit. e) în cazul funcţiilor didactice auxiliare din învăţământul superior/universitar sau elementele salariale prevăzute la art. 28 alin. (8) pentru funcţiile didactice auxiliare din unităţile şi instituţiile aflate în coordonarea sau subordinea ministerului, altele decât instituţiile de învăţământ superior, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de acordare.
(3)Dispoziţiile alin. (1) sau alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi personalului nou-încadrat pe funcţii didactice auxiliare de conducere din învăţământul superior/universitar sau din celelalte instituţii.