Secţiunea 6 - Servicii sociale şi alte servicii specifice - Norme Metodologice din 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice

M.Of. 423

În vigoare
Versiune de la: 24 Mai 2024
SECŢIUNEA 6:Servicii sociale şi alte servicii specifice
Art. 106
(1)Anunţurile prevăzute la art. 111 alin. (2) din Lege, inclusiv anunţurile corespunzătoare tip erată, se transmit spre publicare de către autoritatea contractantă prin mijloace electronice şi se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu respectarea formatelor standard stabilite de Comisia Europeană în temeiul dispoziţiilor art. 51 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE.
(2)Criteriile de atribuire prevăzute la art. 111 alin. (6) din Lege se aplică în mod obligatoriu în cazul achiziţiei de servicii sociale şi alte servicii specifice a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul valoric de la art. 7 alin. (1) lit. d) din Lege.
(3)În situaţia în care fac obiectul contractului serviciile sociale reglementate prin Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă formulează criteriile de calitate prevăzute la art. 111 alin. (6) din Lege în conformitate cu standardele minime de calitate în baza cărora a fost eliberată licenţa de funcţionare şi, după caz, în conformitate cu indicatorii de performanţă prevăzuţi la art. 15 alin. (3) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Criteriile de sustenabilitate a serviciilor sociale prevăzute la art. 111 alin. (6) din Lege pot avea în vedere: asigurarea continuităţii, efectele pe termen lung ale serviciilor sociale asupra beneficiarilor, familiei, comunităţii, implementarea principiului proximităţii în organizarea/acordarea serviciilor sociale, capacitatea de autosusţinere a acestora, soluţii inovatoare, inclusiv prin valorificarea potenţialului beneficiarilor şi/sau membrilor comunităţii de a participa şi de a se implica în acordarea serviciilor şi altele asemenea.