Art. 96. - Documentaţia de concurs trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: - Norme Metodologice din 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice

M.Of. 423

În vigoare
Versiune de la: 24 Mai 2024
Art. 96
(1)Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de concurs orice informaţie, cerinţă, regulă sau criteriu, necesare pentru a asigura potenţialilor participanţi o informare completă şi corectă cu privire la modul de organizare şi desfăşurare a concursului de soluţii.
(2)Documentaţia de concurs trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
a)informaţii generale privind autoritatea contractantă;
b)instrucţiuni privind date-limită care trebuie respectate şi formalităţi care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la concurs;
c)criteriile minime de calificare solicitate în legătură cu participarea la concurs, precum şi documentele care urmează să fie prezentate de concurenţi pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor respective;
d)ansamblul cerinţelor pe baza cărora concurenţii urmează să elaboreze şi să prezinte proiectele;
e)numărul şi cuantumul premiilor care urmează să fie acordate, în cazul în care concursul este organizat ca o procedură independentă, precum şi modalitatea de acordare a acestora;
f)angajamentul autorităţii contractante de a încheia contractul de achiziţie publică de servicii cu câştigătorul sau cu unul dintre câştigătorii concursului respectiv, în cazul în care concursul este organizat ca parte a unei alte proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică de servicii;
g)informaţii detaliate şi complete privind criteriul/criteriile aplicat/aplicate pentru stabilirea proiectului/proiectelor câştigător/câştigătoare.