Secţiunea 1 - A. Operaţiunile de transfer al sumelor reprezentând venituri bugetare - Norme Metodologice din 2014 privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor fondului de risc şi bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora

M.Of. 396

În vigoare
Versiune de la: 21 Martie 2025
SECŢIUNEA 1:A. Operaţiunile de transfer al sumelor reprezentând venituri bugetare
SUBSECŢIUNEA 1:A.1. În cazul veniturilor bugetare aferente sursei de finanţare "Venituri proprii şi subvenţii"
Art. 26
La data de 1 iulie 2014, instituţiile publice finanţate parţial din venituri proprii transferă pe bază de ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) totalul sumelor reprezentând venituri proprii şi subvenţii încasate în anul 2014 din conturile de disponibilităţi în care au fost încasate sumele respective în contul de venituri bugetare aferent subdiviziunii de venituri bugetare 36.25.00 "Venituri din disponibilităţile instituţiilor publice, în curs de clarificare".
SUBSECŢIUNEA 2:A.2. În cazul sumelor încasate de la finanţatori aferente surselor de finanţare: credite interne, credite externe şi fonduri externe nerambursabile
Art. 27
(1)La data de 1 iulie 2014, sumele încasate în anul 2014 de instituţiile publice finanţate parţial din venituri proprii aferente bugetului fondurilor externe nerambursabile, întocmit în structura prevăzută în anexa nr. 8 la Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice, aprobată prin OMFP nr. 1.954/2005, se virează din contul de disponibil corespunzător în care au fost încasate sumele respective în contul de venituri bugetare al bugetului fondurilor externe nerambursabile, astfel:
- la subdiviziunea de venituri bugetare 36.25.00 "Venituri din disponibilităţile instituţiilor publice, în curs de clarificare'', în cazul în care bugetul fondurilor externe nerambursabile este aprobat atât cu venituri, cât şi cu cheltuieli;
- la subdiviziunea de venituri bugetare 41.04.00 "Sume aferente fondurilor externe nerambursabile", în cazul în care bugetul fondurilor externe nerambursabile este aprobat numai cu cheltuieli.
(2)La data de 1 iulie 2014, sumele încasate în anul 2014 de instituţiile publice finanţate parţial din venituri proprii pentru bugetul creditelor interne şi bugetul creditelor externe se virează din contul de disponibil corespunzător ca sursă de finanţare a cheltuielilor bugetelor respective la următoarele subdiviziuni de venituri bugetare, după caz:
- 41.02.00 "Sume aferente creditelor interne";
- 41.03.00 "Sume aferente creditelor externe".