Art. 2. - În scopul acordării vizei de control de tip preventiv pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale solicitate pentru stingerea obligaţiilor prevăzute la art. 64 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013 , unităţile administrativ-teritoriale depun la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene/Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti/administraţiile judeţene ale finanţelor publice/Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, odată cu documentele prevăzute la art. 64 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013 , şi următoarele documente justificative: - Norme Metodologice din 2013 privind exercitarea controlului de tip preventiv asupra operaţiunilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale efectuate în vederea utilizării sumelor alocate potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013

M.Of. 526

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2013
Art. 2
(1)În scopul acordării vizei de control de tip preventiv pentru sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale solicitate pentru stingerea obligaţiilor prevăzute la art. 64 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013, unităţile administrativ-teritoriale depun la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene/Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti/administraţiile judeţene ale finanţelor publice/Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, odată cu documentele prevăzute la art. 64 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013, şi următoarele documente justificative:
a)copii ale angajamentului legal: contract/comandă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă aferentă relaţiei contractuale cu furnizorii de bunuri, lucrări şi servicii;
b)copii ale facturilor primite şi neachitate, aferente relaţiei contractuale cu furnizorii de bunuri, lucrări şi servicii, care au fost vizate pentru "Bun de plată" de ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuţii;
c)copii ale documentelor care atestă livrarea produselor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, după caz, procesul-verbal de recepţie, nota de recepţie şi constatare de diferenţe etc.
(2)Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale/Ordonatorii de credite ai instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau înlocuitorii lor de drept certifică cu semnătură, înscriind "Conform cu originalul", documentele prevăzute la alin. (1) care se prezintă la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene/Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti/administraţiile judeţene ale finanţelor publice/Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.