Art. 8. - Norme Metodologice din 2013 PRIVIND ELIBERAREA CERTIFICATELOR DE CLASIFICARE A STRUCTURILOR DE PRIMIRE TURISTICE CU FUNCŢIUNI DE CAZARE SI ALIMENTAŢIE PUBLICĂ, A LICENŢELOR SI BREVETELOR DE TURISM
M.Of. 353 bis
În vigoare Versiune de la: 10 Aprilie 2024
Art. 8
Procedura de emitere a certificatelor de clasificare şi a fişelor anexe pentru structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi/sau alimentaţie publică, în cazul documentaţiilor întocmite conform prevederilor art. 4 alin. (1), (2) şi (3), este următoarea:
(1)Instituţia publică centrală responsabilă în domeniul turismului, prin personalul de specialitate, în termenul prevăzut la art. 6 alin. (1), verifică documentaţia depusă şi eliberează solicitantului o autorizaţie provizorie de funcţionare, conform modelului prezentat în anexa nr. 14 la prezentele norme metodologice, prin care se atestă că documentaţia este completă şi prin care se acordă operatorului economic dreptul de a funcţiona până la data verificării la faţa locului a structurii de primire turistice în cauză;
(2)In termen de 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei provizorii, instituţia publică centrală responsabilă în domeniul turismului, are obligaţia de a verifica structura de primire turistică supusă procedurii de clasificare, prin delegarea personalului de specialitate cu atribuţii în acest sens, denumită în continuare "comisia";
(3)Comisia efectuează verificarea doar în prezenţa reprezentantului legal al operatorului economic, care are obligaţia să prezinte comisiei autorizaţia provizorie de funcţionare - în original. Constatările rezultate în urma verificării, se consemnează într-o notă de verificare - denumită în continuare "NOTĂ DE CLASIFICARE" întocmită în trei exemplare. Nota de clasificare va cuprinde tipul si categoria de clasificare la care se încadrează efectiv structura de primire turistică, conform condiţiilor si criteriilor prevăzute de prezentele norme metodologice.
(4)In situaţia în care la data verificării la faţa locului se constată deficienţe minore care pot fi remediate în regim de urgenţă, comisia poate acorda un termen scurt de remediere de maxim 7 zile lucrătoare, făcând menţiune în nota de clasificare cu privire la aceste aspecte. Operatorul economic are obligaţia ca după remedierea deficienţelor, fără să depăşească termenul acordat, să facă dovada remedierii deficienţelor prin transmiterea de documente justificative (cu titlu exemplificativ, fără a fi limitativ: facturi fiscale, fise de inventar, note de intrare recepţie, proces verbal de recepţie, extras REVISAL, contracte de prestări servicii, etc.) la sediul instituţiei publice centrale responsabile în domeniul turismului. In acest caz, certificatul de clasificare se eliberează în termenul de 15 zile prevăzut de art. 4, alin. (8) din hotărâre. In cazul în care operatorul economic nu transmite documentele justificative în termenul acordat, certificatul de clasificare nu se eliberează, operatorul economic fiind notificat în acest sens. In notificare se va menţiona faptul că operatorul economic trebuie să reia întreaga procedură de clasificare precum si faptul că nota de clasificare îşi încetează orice efecte.
(5)In cazul clădirilor cu valoare de patrimoniu, în funcţie de condiţiile concrete constatate în structura de primire turistică verificată se pot propune, în mod excepţional, derogări pentru caracteristicile constructive care constituie criterii obligatorii în vederea acordării categoriei de clasificare. Aceste derogări vor fi analizate sub aspectul oportunităţii si aprobate de conducătorul instituţiei publice centrale responsabile în domeniul turismului, în baza unor documente justificative. Propunerea pentru derogare se consemnează în nota de clasificare si se menţionează în mod distinct în fisa anexă a certificatului de clasificare;
(6)Structurile de primire turistice care la data verificării nu îndeplinesc cel puţin condiţiile si criteriile pentru categoria minimă (cu excepţia celor prevăzute la art. 8 alin. (4) din prezentele norme metodologice) nu se clasifică si în consecinţă, nu pot desfăşura activitate de cazare si/sau alimentaţie publică. In acest caz, motivaţia neclasificării se consemnează în nota de clasificare. Autorizaţia provizorie de funcţionare îşi încetează valabilitatea, fiind reţinută de către comisie;
(7)In cazul în care la instituţia publică centrală responsabilă în domeniul turismului sunt înregistrate sesizări/reclamaţii cu privire la activitatea operatorului economic (administrator al unei structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare si/sau alimentaţie publică) ce se află în procedură de clasificare iar la data înregistrării sesizării/reclamaţiei operatorul economic în cauză funcţionează în baza autorizaţiei provizorii de funcţionare, personalul de specialitate din cadrul instituţiei publice centrale responsabile în domeniul turismului soluţionează sesizarea/reclamaţia prin verificarea la faţa locului a aspectelor prezentate în cuprinsul sesizării/reclamaţiei odată cu finalizarea procedurii de clasificare, prin întocmirea notei de clasificare si reţinerea autorizaţiei provizorii de funcţionare.
(8)Un exemplar al notei de clasificare se comunică solicitantului.