Art. 6. - Suma reprezentând taxa ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor art. 6 din lege , poate fi ajustată atunci când autovehiculul pentru care se solicită una dintre operaţiunile prevăzute la art. 4 din lege nu se încadrează în parametrii de referinţă ai unui autovehicul considerat standard şi care sunt: - Norme Metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule

M.Of. 29

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2012
Art. 6
(1)Suma reprezentând taxa ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor art. 6 din lege, poate fi ajustată atunci când autovehiculul pentru care se solicită una dintre operaţiunile prevăzute la art. 4 din lege nu se încadrează în parametrii de referinţă ai unui autovehicul considerat standard şi care sunt:
a)rulajul mediu anual standard:
- M1 - 15.000 km:
- N1 - 30.000 km;
- M2 şi N2 - 60.000 km;
- M3 şi N3 - 100.000 km;
b)starea generală standard, specifică unui autovehicul care îndeplineşte toate condiţiile tehnice impuse la omologare şi la inspecţia tehnică periodică, conform legislaţiei în vigoare, iar caroseria nu prezintă semne de coroziune şi deteriorare, autovehiculul nu a fost revopsit, tapiţeria este curată şi fără deteriorări, iar componentele de bord sunt în stare bună;
c)dotările standard: aer condiţionat, ABS şi airbag;
d)vechimea autovehiculului.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), ajustarea se face pe baza declaraţiei pe propria răspundere a persoanei care solicită una dintre operaţiunile prevăzute la art. 4 din lege, că rulajul mediu anual real al autovehiculului în cauză este mai mare decât rulajul mediu anual considerat standard pentru categoria respectivă de autovehicule.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2), calculul taxei se face pe baza cotei de reducere rezultată din cota prevăzută în anexa nr. 4 la lege, majorată cu reducerea suplimentară prevăzută în anexa nr. 5 din acelaşi act normativ. Atunci când noua cotă de reducere este mai mare de 90%, se aplică cota de reducere de 90%.
(4)Rulajul mediu anual real se calculează prin raportarea rulajului afişat de indicatorul de kilometraj al autovehiculului la vechimea calculată în funcţie de data primei înmatriculări.
(5)Declaraţia pe propria răspundere se întocmeşte de persoana în cauză potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 şi se depune la organul fiscal competent.
(6)Suma reprezentând taxa ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor art. 6 din lege, poate fi ajustată şi atunci când persoana care solicită una dintre operaţiunile prevăzute la art. 4 din lege pentru un autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la lege.
(7)În cazul prevăzut la alin. (6), deprecierea unui autovehicul în raport cu un autovehicul considerat "standard" se calculează după formula:
D = (d1 x 0,30) + (d2 x 0,30) + (d3 x 0,40),
unde:
D - deprecierea totală;
d1 - deprecierea stabilită în funcţie de vechime;
d2 - deprecierea stabilită în funcţie de starea generală;
d3 - deprecierea stabilită în funcţie de nivelul de dotare.
(8)Contribuabilul poate solicita ajustarea taxei pe baza oricărui element dintre cele 3 elemente prevăzute la alin. (7), după caz. În această situaţie, valoarea deprecierii neajustate (d1, d2 sau d3) este egală cu 1.
(9)Deprecierea stabilită în funcţie de vechime (d1) se aplică pentru autovehiculele în cazul cărora există diferenţe mai mari de un an între data primei înmatriculări, stabilită conform prevederilor art. 5 lit. d), şi anul de fabricaţie înscris în cartea de identitate a vehiculului la rubrica 5 "Anul fabricaţiei", după cum urmează:

Diferenţă vechime

(ani)

Coeficient d1

> 1-2

1,01

> 2-3

1,02

> 3-4

1,03

> 4

1,04

(10)În cazul în care persoana care solicită una dintre operaţiunile prevăzute la art. 4 din lege nu poate face dovada primei înmatriculări a autovehiculului, se aplică prevederile art. 6 alin. (7) din lege, luându-se în calcul ca dată de referinţă prima zi a anului de fabricaţie, coeficientul de depreciere d1 fiind 1.
(11)Deprecierea stabilită în funcţie de starea generală (d2) are în vedere alte aspecte decât cele care fac obiectul omologării şi inspecţiei tehnice periodice, şi anume aspectul exterior şi interior al autovehiculului, ţinându-se cont de starea caroseriei, revopsirea autovehiculului, starea tapiţeriei şi a componentelor de bord.
(12)Deprecierea stabilită în funcţie de starea generală (d2) se determină ca produs al valorilor din tabelul de mai jos:

Aspectul/Starea generală

Coeficient d2

Standard

Inferioară

Aspect exterior

1,0

1,05

Aspect interior

1,0

1,05

(13)Deprecierea stabilită în funcţie de nivelul de dotare (d3), respectiv pe baza dotărilor considerate drept opţionale în raport cu cerinţele standard impuse prin legislaţia privind omologarea şi inspecţia tehnică a autovehiculelor se determină ca produs al valorilor din tabelul de mai jos:

Dotarea

Coeficient d3

Fără aer condiţionat

1,05

Fără ABS

1,05

Fără airbag

1,05

(14)Coeficientul deprecierii totale (D), calculat conform formulei prevăzute la alin. (7), se înmulţeşte cu cota de reducere a taxei prevăzută în anexa nr. 4 la lege, stabilită iniţial, rezultând noua cotă de reducere pentru calculul taxei. Atunci când noua cotă de reducere este mai mare de 90%, se aplică cota de reducere de 90%.
(15)Tariful pentru efectuarea expertizei tehnice, care nu poate depăşi costul operaţiunilor de expertiză, se stabileşte prin decizie a Consiliului de administraţie al Regiei Autonome "Registrul Auto Român" şi se publică pe site-ul acesteia, în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării prezentelor norme metodologice.
(16)Rezultatul expertizei tehnice se consemnează într-un document eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", care cuprinde informaţiile corespunzătoare fiecăruia dintre elementele avute în vedere pentru stabilirea reducerii suplimentare şi cota de reducere care decurge din acestea.
(17)Contribuabilul care urmează să efectueze una dintre operaţiunile prevăzute la art. 4 din lege pentru un autovehicul rulat poate solicita ajustarea taxei atât pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), cât şi pentru cazul prevăzut la alin. (6). În această situaţie, la calcului taxei se ia în considerare cota de reducere rezultată din înmulţirea coeficientului de depreciere determinat potrivit alin. (7) cu suma dintre cota de reducere prevăzuta în anexa nr. 4 la lege şi reducerea suplimentară prevăzută în anexa nr. 5 din acelaşi act normativ. Atunci când noua cota de reducere este mai mare de 90%, se aplică cota de reducere de 90%.
(18)Atunci când contribuabilul a plătit taxa calculată potrivit prevederilor art. 6 din lege, acesta poate solicita recalcularea sumei plătite pe baza rezultatului expertizei tehnice efectuate potrivit prevederilor alin. (6).
(19)În baza cererii şi a rezultatului expertizei tehnice eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", autoritatea fiscală competentă procedează la recalcularea sumei reprezentând taxa.
(20)În situaţia în care contribuabilul consideră că deprecierea autovehiculului său este mai mare decât deprecierea rezultată pe baza cotei iniţiale de reducere şi/sau a cotei suplimentare de reducere a taxei, acesta poate contesta taxa în baza rezultatului unei expertize privind evaluarea individuală a autovehiculului în cauză. În acest sens, contribuabilul va solicita efectuarea expertizei de către un expert al Corpului experţilor tehnici, care în raportul de expertiză privind evaluarea individuală a autovehiculului va înscrie şi cota reală de reducere a taxei corespunzătoare acelui autovehicul.
(21)Pe baza cotei reale de reducere, stabilită potrivit alin. (20), autoritatea fiscală competentă va proceda la calcularea taxei.