Capitolul iii - Autoritatea competentă pentru calculul taxei - Norme Metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule

M.Of. 29

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2012
CAPITOLUL III:Autoritatea competentă pentru calculul taxei
Art. 3
(1)Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care reprezintă:
a)în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe;
b)în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică îşi are domiciliul fiscal.
(2)În vederea calculării taxei de către autoritatea fiscală, persoana fizică sau persoana juridică în numele căreia se efectuează una dintre operaţiunile prevăzute la art. 4 din lege, denumită în continuare contribuabil, trebuie să prezinte, în copie şi în original, următoarele documente:
a)cartea de identitate a vehiculului;
b)documente care atestă dobândirea autovehiculului pentru care se solicită plata taxei de către contribuabil;
c)în cazul autovehiculelor rulate achiziţionate din alte state, un document din care să rezulte data primei înmatriculări a acestora şi, după caz, declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 6 alin. (5), precum şi rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonoma.. Registrul Auto Român" ori rezultatul evaluării individuale efectuate potrivit art. 6 alin. (20).
(3)Procedura de stabilire a taxei se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale do Administrare Fiscala, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice. Ordinul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4)În cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, în locul cărţii de identitate a vehiculului, prevăzută la alin. (2) lit. a), va fi prezentat un document care să conţină elementele necesare calculului taxei de către organul fiscal, al cărui model va fi stabilit în ordinul prevăzut la alin. (3).
(5)Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe sau îşi au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)În ultima zi lucrătoare a lunii, unităţile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (5).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (8609468), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operaţiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unităţile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administraţiei Fondului pentru Mediu un fişier conţinând toate operaţiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".
Art. 4
(1)În cazul în care se solicită prima transcriere a dreptului de proprietate în România pentru un autovehicul înmatriculat după 1 ianuarie 2007 şi până la intrarea în vigoare a legii, iar proprietarului plătitor al taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule/taxei pe poluare pentru autovehicule nu i s-a restituit cuantumul acesteia sau valoarea reziduală prevăzută la art. 7 alin. (1) din lege, organul fiscal competent eliberează un document care evidenţiază această situaţie.
(2)Documentul prevăzut la alin. (1) se prezintă la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări vehicule odată cu solicitarea transcrierii dreptului de proprietate.
(3)Procedura de întocmire şi eliberare a documentului prevăzut la alin. (1), precum şi forma acestuia se aprobă prin ordinul prevăzut la art. 10 alin. (2).