Art. 88. - Norme Metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor

M.Of. 335

În vigoare
Versiune de la: 10 Septembrie 2025
Art. 88
Inspectoratul General al Poliţiei Române acordă reînnoirea licenţei numai dacă:
a)societatea are unul dintre obiectele de activitate prevăzute la art. 74 şi se află în funcţiune;
b)personalul tehnic este avizat şi are competenţe specifice în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei;
c)societatea funcţionează la sediile declarate şi înregistrate;
d)conducătorul societăţii specializate de pază şi protecţie este avizat şi îndeplineşte în continuare condiţiile stabilite la art. 20 alin. (10) din Lege;
e)societatea deţine mijloacele tehnico-materiale în vederea desfăşurării activităţii pentru care a fost licenţiată;
f)este respectat termenul de depunere a documentaţiei complete pentru solicitarea reînnoirii licenţei;
g)se menţine avizul Serviciului Român de Informaţii;
h)conducătorul societăţii a pus la dispoziţia organelor de poliţie competente documentele, datele şi informaţiile solicitate de acestea în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Lege sau de prezentele norme metodologice.
(2)Unitatea de poliţie competentă verifică corectitudinea datelor din documentele depuse pentru reînnoire şi întocmeşte un raport cu propuneri, pe care îl înaintează Inspectoratului General al Poliţiei Române. Documentaţia de reînnoire se poate transmite în format electronic.