Art. 78. - Norme Metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor

M.Of. 335

În vigoare
Versiune de la: 10 Septembrie 2025
Art. 78
(1)Societăţile comerciale licenţiate sau autorizate să desfăşoare activităţi în domeniul sistemelor electronice de securitate într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European au obligaţia notificării Inspectoratului General al Poliţiei Române la semnarea contractului cu derulare în totalitate sau în parte pe teritoriul României, iar începerea execuţiei se face după obţinerea acordului autorităţii.
(2)În cazul în care societatea comercială prevăzută la alin. (1) nu deţine licenţa sau autorizaţia prevăzută la alin. (1), aceasta trebuie să urmeze procedurile de licenţiere prevăzute de legislaţia din România.
(3)Documentaţia de notificare cuprinde: datele de identificare ale persoanei juridice şi ale conducătorului societăţii comerciale prevăzute la alin. (1), autorizaţia sau licenţa deţinută, autoritatea emitentă care să facă dovada abilitării.