Art. 46. - Retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp se dispune de către conducerea inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana sancţionată, după caz, pe baza: - Norme Metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
M.Of. 335
În vigoare Versiune de la: 10 Septembrie 2025
Art. 46
(2)Unităţile de poliţie prevăzute la alin. (1) ţin evidenţa proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor devenite titlu executoriu şi a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost soluţionate plângerile contravenţionale, în vederea aplicării măsurilor care impun retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp, şi au obligaţia de a se sesiza din oficiu cu privire la îndeplinirea condiţiilor de retragere a atestatului prevăzute de lege.
(1)Copia procesului-verbal prin care se constată contravenţia prevăzută la art. 60 lit. e) din Lege, pentru încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligaţiilor şi atribuţiilor prevăzute la art. 48-50 din Lege, se înaintează de către organul din care face parte agentul constatator, în termen de 5 zile, inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana sancţionată.
(2)Unităţile de poliţie prevăzute la alin. (1) ţin evidenţa proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor devenite titlu executoriu şi a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost soluţionate plângerile contravenţionale, în vederea aplicării măsurilor care impun retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp, şi au obligaţia de a se sesiza din oficiu cu privire la îndeplinirea condiţiilor de retragere a atestatului prevăzute de lege.(3)Retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp se dispune de către conducerea inspectoratului de poliţie judeţean sau, după caz, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în a cărui/cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana sancţionată, după caz, pe baza:
a)actului prin care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru o infracţiune în legătură cu serviciul sau o infracţiune cu intenţie;
a)actului prin care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru o infracţiune în legătură cu serviciul sau o infracţiune cu intenţie;*) Prin Decizia nr. 11/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în consecinţă, stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, cu modificările şi completările ulterioare, măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp se dispune după trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracţiuni cu intenţie.
b)procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii contravenţionale neatacat cu plângere în termenul legal sau, după caz, a hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea împotriva procesului-verbal;
c)documentelor ce atestă pierderea aptitudinilor fizice sau de declarare a iresponsabilităţii.
(4)Măsura retragerii atestatului se înscrie în baza de date informatizată şi este comunicată în termen de 10 zile unităţii angajatoare, persoanei în cauză şi emitentului atestatului.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »