Capitolul iv - Dispoziţii generale privind condiţiile şi criteriile pentru eliberarea brevetului de turism - Norme Metodologice din 2011 PRIVIND ELIBERAREA CERTIFICATELOR DE CLASIFICARE, A LICENŢELOR ŞI BREVETELOR DE TURISM
M.Of. 182 bis
Ieşit din vigoare Versiune de la: 15 Martie 2011
CAPITOLUL IV:Dispoziţii generale privind condiţiile şi criteriile pentru eliberarea brevetului de turism
Art. 36
Conducerea operativă a unei structuri de primire turistice sau a unei agenţii de turism va fi asigurată de către o persoană deţinătoare a brevetului de turism în domeniu ori a certificatului de absolvire a unui curs de formare managerială în domeniu, organizat de un furnizor de formare profesională autorizat, sau a diplomei de licenţă/masterat/doctorat privind absolvirea cursurilor universitare/postuniversitare în domeniul turismului, cu excepţiile prevăzute în prezentele norme metodologice.
Art. 37
În funcţie de nivelul şi de pregătirea profesională, precum şi de îndeplinirea criteriilor prevăzute în prezentele norme metodologice, se eliberează brevet de turism pentru următoarele funcţii:
a)manager în activitatea de turism;
b)director de agenţie de turism;
c)director de hotel;
d)director de restaurant;
e)cabanier.
Art. 38
Posesorul brevetului de turism poate ocupa şi alte funcţii decât cele înscrise pe acesta, astfel:
a)managerul în activitatea de turism poate ocupa oricare dintre funcţiile prevăzute la art. 37;
b)directorul de hotel poate ocupa fie funcţia înscrisă în brevet, fie conducerea operativă a activităţilor unui alt tip de unitate de cazare.
Art. 40
În vederea obţinerii brevetului de turism, persoana fizică trebuie să depună la sediul autorităţii administraţiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului, următoarea documentaţie:
a)cerere;
b)curriculum vitae cu precizarea expresă a pregătirii profesionale şi a experienţei profesionale, precum şi cu următoarea declaraţie dată în condiţiile art. 292 din Codul Penal cu completările şi modificările ulterioare: "Declar pe propria răspundere că datele cuprinse în prezentul înscris sunt reale";
c)copie certificată pentru conformitate de către titular, de pe actul de identitate;
d)copii certificate pentru conformitate de către titular de pe actele care atestă pregătirea sau experienţa profesională, după caz;
e)dovada vechimii în muncă de minim 5 ani în domeniul turismului, într-o activitate calificată, în cazurile prevăzute de art. 41 lit. c);
f)copie certificată pentru conformitate de către titular după atestatul de limbă străină de circulaţie internaţională, cu excepţia:
1.absolvenţilor, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate cu profil de turism, colegiu universitar de turism, absolvenţilor unui master sau doctorat în turism;
2.absolvenţilor unor forme de învăţământ cu predare într-o limbă de circulaţie internaţională;
3.absolvenţilor facultăţilor de specialitate cu predare într-o limbă străină de circulaţie internaţională şi cei ai facultăţilor de relaţii internaţionale;
4.celor care fac dovada că au lucrat la firme de turism în străinătate cel puţin un an;
5.absolvenţilor unor cursuri postuniversitare de limbi străine;
6.cabanierului;
g)certificat valabil de cazier judiciar.
Art. 41
Brevetul de turism pentru manager în activitatea de turism se eliberează la cerere, în condiţiile art. 40 din prezentele norme metodologice, pentru:
a)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate cu profil de turism, colegiu universitar de turism, absolventul unui masterat sau doctorat în turism, după caz;
b)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială în turism şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz;
c)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care are o vechime în muncă de minim 5 ani în domeniul turismului într-o activitate calificată şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz.
Art. 42
Brevetul de turism pentru director de agenţie de turism se eliberează la cerere, pentru:
a)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţilor agenţiilor de turism şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz;
b)absolvent al unui liceu, cu diplomă de bacalaureat, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii agenţiilor de turism şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz.
Art. 43
Brevetul de turism pentru director de hotel se eliberează la cerere, pentru:
a)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii hoteliere şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz;
b)absolvent al unui liceu, cu diplomă de bacalaureat care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii hoteliere şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz.
Art. 44
Brevetul de turism pentru director de restaurant se eliberează la cerere, pentru:
a)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii de restauraţie şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz;
b)absolvent al unui liceu, cu diplomă de bacalaureat care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii de restauraţie şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, după caz.
Art. 45
Brevetul de turism pentru cabanier se eliberează la cerere, pentru absolvent al unui liceu, cu diplomă de bacalaureat, care a absolvit un curs de calificare profesională de tehnician în turism.
Art. 46
Brevetul de turism se eliberează pe perioadă nedeterminată de către autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului, în termenele şi condiţiile prevăzute la art. 4 din hotărâre.
Art. 47
Procedurile prevăzute de prezentul act normativ pot fi îndeplinite şi prin intermediul punctului de contact unic electronic (PCU), în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România. Prevederile prezentului alineat se aplică în termen de 60 de zile de la operaţionalizarea punctului de contact unic electronic.
Art. 48
Pentru operatorii economici străini - din statele membre ale Uniunii Europene (UE) sau ale Spaţiului Economic European (SEE), în cazul în care este necesară verificarea legalităţii documentelor depuse în vederea clasificării, autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă în domeniul turismului va contacta autorităţile competente din statul membru UE sau SEE în cauză, prin intermediul Sistemului de Informare în cadrul Pieţei Interne, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România.
Art. 49
(1)Solicitările depuse de operatorii economici şi de persoanele fizice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor, respectiv a brevetelor de turism, anterior intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, vor fi soluţionate conform condiţiilor în vigoare la momentul depunerii acestora la sediul autorităţii administraţiei publice centrale responsabile în domeniul turismului.
Art. 50
Fac parte integrantă din prezentele Norme metodologice următoarele anexe:
- Anexa nr. 1 Criterii obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare de tipul hotel, hotel apartament şi motel;
- Anexa nr. 1.1 Criterii suplimentare privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare de tip hotel şi hotel apartament;
- Anexa nr. 1.1.1 Lista orientativă a serviciilor suplimentare ce pot fi prestate în structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare;
- Anexa nr. 1.2 Criterii obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare de tip hostel;
- Anexa nr. 1.3 Criterii obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare de tip cabană turistică;
- Anexa nr. 1.4 Criterii obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare de tip vilă şi bungalow;
- Anexa nr. 1.5 Criterii obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare de tip pensiune turistică şi pensiune agroturistică;
- Anexa nr. 1.5.1 Criterii suplimentare privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare de tip pensiune turistică şi pensiune agroturistică;
- Anexa nr. 1.6 Criterii obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare de tip camping, sat de vacanţă, popas turistic şi căsuţă tip camping;
- Anexa nr. 1.7 Criterii obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare de tip apartamente de închiriat şi camere de închiriat;
- Anexa nr. 1.8 Criterii obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare de tipul navelor maritime şi fluviale;
- Anexa nr. 2 Criterii obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică;
- Anexa nr. 3 Declaraţia pe propria răspundere dată în temeiul prevederilor art. 4, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1267/2010 în cazul eliberării certificatelor de clasificare;
- Anexa nr. 4 Fişa privind încadrarea nominală a spaţiilor de cazare pe categorii şi tipuri de camere;
- Anexa nr. 4.1 Cerere de modificare a Fişei privind încadrarea nominală a spaţiilor de cazare pe categorii şi tipuri de camere;
- Anexa nr. 5 Fişă privind încadrarea şi organizarea spaţiilor în structurile de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică;
- Anexa 5.1 Cerere de modificare a Fişei privind încadrarea şi organizarea spaţiilor în structurile de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică;
- Anexa nr. 6 Declaraţia pe propria răspundere dată în temeiul prevederilor art. 4, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1267/2010 în cazul eliberării licenţelor de turism;
- Anexa nr. 7 Criterii privind încadrarea cu personal, pregătirea profesională în structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică;
- Anexa nr. 8 Criterii privind eliberarea licenţei de turism;
- Anexa nr. 9 Macheta certificatului de clasificare;
- Anexa nr. 10 Macheta licenţei de turism;
- Anexa nr. 11 Macheta anexei licenţei de turism;
- Anexa nr. 12 Macheta brevetului de turism.