Art. 87. - În vederea constatării îndeplinirii condiţiilor de autorizare şi de efectuare a transportului rutier internaţional contra cost de persoane, pentru eliberarea autorizaţiei de transport internaţional, operatorul de transport rutier va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Direcţia transport rutier, un dosar care va cuprinde următoarele documente: - Norme Metodologice din 2011 privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere

M.Of. 854 bis

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2025
Art. 87
(1)În vederea constatării îndeplinirii condiţiilor de autorizare şi de efectuare a transportului rutier internaţional contra cost de persoane, pentru eliberarea autorizaţiei de transport internaţional, operatorul de transport rutier va depune sau va transmite prin poştă, cu confirmare de primire, la Direcţia transport rutier, un dosar care va cuprinde următoarele documente:
a)cerere de eliberare al cărei model este prevăzut astfel:
i)în anexa nr. 28 la prezentele norme metodologice, în cazul serviciilor regulate operate între statele membre ale Uniunii Europene;
ii)în anexa nr. 29 la prezentele norme metodologice, în cazul serviciilor regulate al căror capăt de traseu se găseşte pe teritoriul unui stat din afara Uniunii Europene;
iii)în anexa nr. 291 la prezentele norme metodologice, în cazul serviciilor regulate al căror capăt de traseu se găseşte pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

b)traseul şi graficul de circulaţie propuse, cu indicarea punctelor de îmbarcare/debarcare a persoanelor;
c)schiţa traseului, cu indicarea punctelor de trecere a frontierelor;
d)schema de conducere care să permită controlul respectării perioadelor de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto;
e)contractul privind efectuarea în comun a serviciului regulat internaţional încheiat cu partenerul străin stabilit în statul din afara Uniunii Europene unde se află celălalt capăt al traseului, conform acordurilor şi convenţiilor internaţionale încheiate de România cu statul respectiv; contractul se va prezenta în limba română şi în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului partenerului străin;
f)grila cu tarifele practicate;
g)copia licenţei comunitare;
h)copii conforme ale licenţei comunitare corespunzătoare numărului de autobuze necesar pentru efectuarea serviciului regulat.
i)declaraţie pe propria răspundere care să cuprindă numerele de înmatriculare ale autobuzelor pentru care se depun copiile conforme ale licenţei comunitare prevăzute la lit. h) şi din care să reiasă că autobuzele respective nu sunt utilizate la efectuarea transportului rutier contra cost de persoane în trafic naţional prin servicii regulate;
j)avizele de principiu acordate de autogări sau de autorităţile administraţiei publice locale pentru toate staţiile de îmbarcare/debarcare de pe teritoriul României.

(2)În cazul în care serviciul se efectuează printr-un subcontractant/asociat, cererea va fi însoţită de copia licenţei comunitare a subcontractantului precum şi de copii conforme ale acesteia.
(3)Direcţia Generală Reglementări în Transporturi poate solicita şi alte documente relevante pentru analiza cererii de autorizare.
(4)Documentele prevăzute la alin. (1) lit. b), c), d) şi f) se vor prezenta şi în formatul electronic solicitat de Direcţia Generală Reglementări în Transporturi.