Art. 611. - Art. 61 1 - Norme Metodologice din 2011 privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere

M.Of. 854 bis

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2025
Art. 611
(1)Începând cu data de 01 iulie 2025, în perioada de valabilitate a licenţei de traseu eliberate, graficul de circulaţie poate fi modificat de operatorii de transport rutier prin platforma informatică care gestionează reţeaua de mobilitate rutieră naţională, în următoarele cazuri:
a)înlocuirea de autogări în localităţile prevăzute în graficul de circulaţie;
b)eliminarea staţiei/autogării, după caz, dintr-o localitate de tranzit prevăzută în graficul de circulaţie în condiţiile în care această solicitare nu duce la posibilitatea de deviere a cursei faţă de parcursul traseului iniţial;
c)modificarea zilelor din săptămână în care este efectuată cursa şi/sau a perioadei de efectuare a cursei într-un an calendaristic;
d)introducerea de staţii/autogări situate în alte localităţi decât cele prevăzute în graficul de circulaţie în condiţiile în care această solicitare nu duce la posibilitatea de deviere a cursei faţă de parcursul traseului iniţial;
e)modificarea orelor de plecare din capetele de traseu, cu respectarea prevederilor art. 551 alin. (3).

(2)Graficul de circulaţie, valabil înainte de modificările prevăzute la alin. (1), îşi pierde valabilitatea după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (4).

(3)Eliberarea graficului de circulaţie modificat conform alin. (1) presupune eliberarea unei noi licenţe de traseu cu plata tarifului aferent şi predarea licenţei de traseu deţinute însoţită de graficul de circulaţie la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. emitentă a acestora.
(4)Modificările prevăzute la alin. (1) intră în vigoare după 30 de zile de la data ridicării graficelor de circulaţie şi a licenţelor de traseu, cu respectarea de către operatorii de transport a obligaţiei prevăzute la art. 134 lit. s) pct. xxiv).