Art. 44. - Norme Metodologice din 2011 privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere

M.Of. 854 bis

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2025
Art. 44
Suplimentar faţă de documentul de transport prevăzut la art. 43 alin. (2), în cazul transportului rutier contra cost de mărfuri, la bordul autovehiculului trebuie să se mai afle:
a)document doveditor privind punerea la dispoziţia operatorului de transport a conducătorului auto, după caz;

b)certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat;
c)contractul de închiriere/leasing, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz;
d)atestatul de conducător auto prevăzut în art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz.