Art. 1. - Norme Metodologice din 2011 de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
M.Of. 84
În vigoare Versiune de la: 27 Februarie 2017
Art. 1
(1)Prezentele norme metodologice au ca obiect reglementarea aplicării prevederilor Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, denumită în continuare lege, pentru lucrările prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege.
(2)Coridorul de expropriere reprezintă suprafaţa de teren cu sau fără alte imobile aferente, ce urmează a fi afectată de lucrările prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege, stabilită pe baza variantei finale a studiilor de fezabilitate sau a documentaţiilor de urbanism, după caz, aprobate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi delimitată în baza unui plan topografic realizat în sistemul naţional de proiecţie STEREOGRAFIC 1970.
(3)Pentru lucrările necesare dezvoltării reţelei de transport cu metroul şi de modernizare a reţelei existente, prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din lege, coridorul de expropriere este reprezentat de suprafeţele de teren ce urmează a fi afectate de lucrări, astfel cum vor fi evidenţiate în planurile topocadastrale cuprinse în studiul de prefezabilitate, respectiv în varianta finală a studiului de fezabilitate, după caz.
(4)Planurile topocadastrale anterior menţionate vor avea anexate inventarele de coordonate ale suprafeţelor de teren necesar a fi expropriate în vederea realizării lucrărilor.
(5)Documentaţia privind coridorul de expropriere va avea anexată lista proprietarilor şi a altor titulari de drepturi reale identificaţi pe baza evidenţelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi ale unităţilor administrativ-teritoriale. Elementele coridorului de expropriere vor fi stabilite, în condiţiile legii, în studiul de fezabilitate şi/sau în documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului.
(6)Amplasamentul lucrării este stabilit pe baza variantei finale a studiului de fezabilitate sau a documentaţiilor de urbanism, după caz, aprobate în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Acesta va fi delimitat în baza planurilor topografice realizate în sistemul naţional de proiecţie STEREOGRAFIC 1970 pentru lucrările necesare dezvoltării reţelei de transport cu metroul şi de modernizare a reţelei existente, respectiv în baza unui plan topografic realizat în sistemul naţional de proiecţie STEREOGRAFIC 1970 şi materializat prin bornarea tuturor punctelor de coordonate care îl definesc, pentru toate celelalte lucrări prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege.