Capitolul iii - Acordarea brevetului de turism - Norme Metodologice din 2010 privind criteriile şi metodologia pentru eliberarea licenţei şi brevetului de turism
M.Of. 544
Ieşit din vigoare Versiune de la: 4 August 2010
CAPITOLUL III:Acordarea brevetului de turism
Art. 14
Conducerea operativă a unei structuri de primire turistice sau a unei agenţii de turism trebuie să fie asigurată de o persoană fizică care deţine brevet de turism în domeniu ori certificat de absolvire a unui curs de formare managerială în domeniu, organizat de un furnizor de formare profesională autorizat, sau diplomă de licenţă/masterat privind absolvirea cursurilor universitare în domeniul turismului.
Art. 15
(1)În funcţie de nivelul şi de pregătirea profesională, precum şi de îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 16 alin. (2)-(6), se eliberează brevet de turism pentru următoarele funcţii:
a)manager în activitatea de turism;
b)director de agenţie de turism;
c)director de hotel;
d)director de restaurant;
e)cabanier.
(2)Posesorul brevetului de turism poate ocupa şi alte funcţii decât cele înscrise pe acesta, astfel:
a)managerul în activitatea de turism poate ocupa oricare dintre funcţiile prevăzute la alin. (1);
b)directorul de hotel poate asigura fie funcţia înscrisă în brevet, fie conducerea operativă a activităţilor unui alt tip de unitate de cazare.
(3)Macheta brevetului de turism este prezentată în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Art. 16
(1)În vederea obţinerii brevetului de turism persoana fizică trebuie sa prezinte următoarele documente:
a)cerere;
b)curriculum vitae, cu precizarea expresă a pregătirii profesionale şi a experienţei profesionale, precum şi cu următoarea declaraţie: "Declar pe propria răspundere că datele cuprinse în prezentul înscris sunt reale, iar în cazul în care se constată contrariul, să îmi fie anulat brevetul de turism.";
c)copie de pe actul de identitate;
d)copii de pe actele care atestă pregătirea profesională;
e)atestat de limbă străină de circulaţie internaţională, cu excepţia cabanierului;
f)certificat de cazier judiciar.
(2)Brevetul de turism pentru manager în activitatea de turism se eliberează pentru:
a)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate cu profil de turism, absolventul unui maşter sau doctorat în turism;
b)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială în turism şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională.
(3)Brevetul de turism pentru director de agenţie de turism se eliberează pentru:
a)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţilor agenţiilor de turism şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională;
b)absolvent al unui liceu, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii agenţiilor de turism şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională.
(4)Brevetul de turism pentru director de hotel se eliberează pentru:
a)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii hoteliere şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională;
b)absolvent al unui liceu, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii hoteliere şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională.
(5)Brevetul de turism pentru director de restaurant se eliberează pentru:
a)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii de restauraţie şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională;
b)absolvent al unui liceu, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii de restauraţie şi care deţine atestat de limbă străină de circulaţie internaţională.
(6)Brevetul de turism pentru cabanier se eliberează pentru:
a)absolvent, cu examen de licenţă, al unei facultăţi acreditate sau al unui colegiu universitar, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii de cabanier;
b)absolvent al unui liceu, care a absolvit un curs de formare managerială specific activităţii de cabanier.
Art. 17
(1)Documentaţia de brevet de turism se transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia generală control şi autorizare pentru turism.
(2)Cererea solicitantului este procesată în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei complete. Termenul poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de prelungirea dispusă de minister.
(3)Prelungirea termenului de emitere a brevetului, precum şi durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător şi notificate solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial.
(4)Brevetul de turism se consideră acordat în situaţia în care ministerul nu a răspuns în termenul prevăzut la alin. (2), cu excepţia cazului în care acest lucru este justificat de motive imperative de interes general, inclusiv un interes legitim al unei terţe părţi.
(5)Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Direcţia generală control şi autorizare pentru turism, va transmite solicitantului o confirmare de primire a cererii, în termen de 5 zile calendaristice de la data primirii acesteia. Confirmarea de primire a cererii trebuie să precizeze următoarele:
a)termenul de procesare a cererii;
b)căile de atac disponibile;
c)după caz, menţiunea că, în lipsa unui răspuns în termenul specificat, brevetul de turism se consideră acordat.
(6)În cazul unei cereri sau al unei documentaţii incomplete, solicitantul este informat în cel mai scurt timp, dar nu în mai mult de 5 zile lucrătoare de la primirea cererii, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum şi cu privire la consecinţele asupra termenului de procesare a cererii, prevăzut la alin. (2),
(7)În cazul în care o cerere este respinsă pentru motive de natură procedurală, solicitantul este informat în cel mai scurt termen, dar nu în mai mult de 5 zile lucrătoare de la depunerea cererii.
(8)În situaţia în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile pentru eliberarea brevetului de turism, acestuia i se comunică în scris motivul în termenul prevăzut la alin. (1).
(9)Brevetul de turism se eliberează pe o perioada nelimitată.
Art. 18
Retragerea brevetului de turism de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia generală control şi autorizare pentru turism se face în situaţiile prevăzute la art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 238/2001, cu modificările şi completările ulterioare.