Art. 82. - Norme Metodologice din 2008 privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor
M.Of. 704
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 26 Decembrie 2020
Art. 82
La cererea de înmatriculare a unei societăţi naţionale sau a unei companii naţionale se ataşează următoarele:
a)extrasul din Monitorul Oficial al României, Partea I, în care s-a publicat actul normativ prin care s-au autorizat înfiinţarea şi funcţionarea societăţii sau companiei naţionale;
b)actul de numire a persoanelor împuternicite să reprezinte statul sau autoritatea publică locală ori judeţeană în adunarea generală, dacă acestea nu au fost numite prin statut sau actul constitutiv, în copie certificată de parte;
c)actul de numire a administratorilor/directorilor şi a cenzorilor/auditorilor financiari, după caz, dacă aceştia nu au fost numiţi prin statut sau actul constitutiv, în copie certificată de parte;
d)actele de identitate ale administratorilor/directorilor/ cenzorilor/auditorilor financiari, în copie certificată de parte;
e)declaraţia în vederea înregistrării fiscale, semnată de reprezentanţii legali;
f)declaraţia-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării;
g)dovada privind plata tarifului legal, în original sau în copie certificată de parte.