Capitolul i - Reguli generale privind înregistrările - Norme Metodologice din 2008 privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor
M.Of. 704
Ieşit din vigoare Versiune de la: 26 Decembrie 2020
CAPITOLUL I:Reguli generale privind înregistrările
Art. 17
Profesioniştii persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice prevăzute expres de lege şi sucursalele acestora din urmă au obligaţia ca, înainte de începerea activităţii economice, să ceară înregistrarea/înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea activităţii economice sau, după caz, a activităţii respective să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.
Art. 18
(1)Înregistrarea în registrul comerţului a actelor şi faptelor prevăzute de lege se realizează, după caz, la cererea persoanelor fizice şi/sau juridice supuse obligaţiei de înregistrare, a oricăror alte persoane interesate şi din oficiu.
(2)Cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei persoane juridice este semnată de reprezentantul legal al acesteia, desemnat prin actul constitutiv, sau de împuternicitul acestuia cu procură specială/generală autentică sau împuternicire avocaţială ori de către oricare asociat/ acţionar/membru ori de un împuternicit al acestuia.
(3)Cererea de înregistrare a sucursalei unei persoane juridice cu sediul în România sau în străinătate se semnează de reprezentantul persoanei juridice care se ocupă nemijlocit de activităţile sucursalei, personal sau prin împuternicit cu procură specială/generală autentică sau împuternicire avocaţială.
(4)Cererea de înregistrare a persoanei fizice autorizate şi a întreprinderii individuale se face de persoana fizică care solicită înregistrarea ca persoană fizică autorizată sau titular al întreprinderii individuale, personal sau prin împuternicit cu procură specială/generală şi autentică sau de avocat, cu împuternicire avocaţială.
(5)Cererea de înregistrare a întreprinderii familiale se face de reprezentantul desemnat prin acordul de constituire sau împuternicitul acestuia, cu procură specială/generală şi autentică sau de avocat, cu împuternicire avocaţială.
(6)Cererea de înregistrare se poate semna, în calitate de reprezentant, şi de către persoanele autorizate să acorde, potrivit normelor ce le reglementează profesia, asistenţă de specialitate necesară pentru înfiinţarea şi reorganizarea persoanelor juridice.
Art. 19
(1)Cererea de înregistrare a persoanei juridice în registrul comerţului, completată corespunzător, se depune la ORCT în a cărui rază teritorială îşi stabilesc sediul social persoanele supuse obligaţiei de înregistrare şi trebuie să fie însoţită de toate datele şi înscrisurile doveditoare ale îndeplinirii condiţiilor pentru înregistrare şi, după caz, de dovada achitării tarifului corespunzător cererii, precizat prin nota de calcul întocmită de ORCT.
(2)Cererea de înregistrare în registrul comerţului a menţiunilor privind schimbarea sediului social/profesional al unei persoane juridice/PFA/II/IF în alt judeţ sau fuziunea, divizarea unei persoane juridice se va depune la oricare dintre ORCT în a cărui rază teritorială îşi au sau îşi stabilesc sediul social/profesional profesioniştii în cauză.
(3)Cererea de înregistrare va fi însoţită de declaraţia-tip pe propria răspundere, din care să rezulte, după caz, că:
a)persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţia mediului şi asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă pentru activităţile respective, precizate în declaraţia-tip;
b)persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social sau la sediile secundare, activităţile declarate pe perioada de cel mult 3 ani;
c)în activitatea persoanei juridice au intervenit modificări cu privire la cele declarate potrivit lit. a) sau b), după caz.
(4)Depunerea cererilor de înregistrare se evidenţiază la fiecare ORCT, în ordine cronologică, atribuindu-se un număr de înregistrare. Orice cerere, corespondenţă ulterioară şi comunicări de înscrisuri referitoare la aceeaşi cerere se regăsesc la cererea de înregistrare în legătură cu care au fost formulate.
Art. 20
(1)Cererea de înregistrare, înscrisurile cerute în original sau în copie certificată de parte, prevăzute de lege, şi, după caz, dovezile privind plata tarifelor legale, numerotate, se depun de către solicitant direct la ghişeu sau se transmit prin poştă/curier sau prin mijloace electronice.
(2)La transmiterea prin mijloace electronice, cererea de înregistrare şi înscrisurile cerute de lege în original se semnează cu semnătură electronică calificată, iar în cazul înscrisurilor cerute în copie certificată de parte, copia este certificată prin semnătură electronică calificată.
(3)Înscrisurile a căror înregistrare, menţionare şi, după caz, publicare se solicită la ORCT vor fi tehnoredactate de către solicitant în limba română, vor fi lizibile, fără ştersături sau adăugări, sub sancţiunea respingerii cererii.
(4)Înscrisurile depuse în susţinerea cererii de înregistrare, care fac parte din categoria actelor oficiale, se prezintă în original sau în copii certificate conform legii, după cum urmează:
a)în formă originală - pentru statele cu care România a încheiat convenţii ce includ dispoziţii referitoare la înlăturarea cerinţei supralegalizării şi a oricărei alte formalităţi similare;
b)în formă originală - pentru statele în privinţa actelor cărora reglementările Uniunii Europene le prevăd această formă;
c)în forma conţinând apostila - pentru statele părţi ale Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu excepţia statelor menţionate la lit. a) şi b).
(5)Înscrisurile prevăzute la alin. (4) trebuie să fie însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat, în original.
(6)Dacă se solicită înregistrarea/menţionarea şi, după caz, publicarea unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor/membrilor, a unei decizii a asociatului unic, a unei hotărâri a consiliului de administraţie, a unei hotărâri a consiliului de supraveghere/directoratului ori a unei hotărâri judecătoreşti, înscrisurile menţionate, întocmite în forma cerută de lege, sub sancţiunea respingerii cererii, vor conţine cel puţin următoarele:
- datele de identificare a persoanei juridice;
- numărul şi data adoptării actului;
- condiţiile formale de adoptare a actului;
- obiectul hotărârii/deciziei adoptate;
- numele, prenumele, calitatea şi semnătura persoanelor abilitate să semneze înscrisul.
Art. 21
După primirea cererii de înregistrare, ORCT eliberează deponentului dovada primirii acesteia, în care sunt inserate următoarele date: denumirea ORCT emitent, numărul şi data înregistrării cererii, termenul de soluţionare, precum şi termenul legal de eliberare a înscrisurilor care atestă efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului.
Art. 22
(1)Cererile înregistrate se supun soluţionării directorului ORCT/persoanei desemnate sau, după caz, instanţelor judecătoreşti.
(2)Dacă directorul ORCT/persoana desemnată consideră că pentru soluţionarea cererii sunt necesare înscrisuri suplimentare şi/sau expertize ori constată că anumite documente depuse în susţinerea cererii nu îndeplinesc condiţiile legale de fond sau de formă ori că lipsesc anumite documente doveditoare sau nu au fost achitate tarifele legale de publicare, poate acorda un nou termen de soluţionare pentru completarea cererii în acest sens, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2010, cu modificările ulterioare.
(3)Termenul de soluţionare şi de eliberare a înscrisurilor care atestă înregistrarea se prelungeşte corespunzător cu perioada acordată de directorul ORCT/persoana desemnată, pentru ca solicitantul să depună actele sau să îndrepte neregularităţile constatate şi menţionate de directorul ORCT/persoana desemnată în încheierea/rezoluţia prin care s-au dispus amânarea soluţionării cererii şi acordarea termenului.
(4)Dacă solicitantul nu remediază neregularităţile constatate în dosar sau dacă directorul ORCT/persoana desemnată constată că cererea solicitantului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, acesta respinge cererea de înregistrare, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2010, cu modificările ulterioare.
(5)În cazul renunţării la soluţionarea cererilor adresate oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, precum şi în cazul respingerii cererilor de înregistrare, se restituie tariful de publicare în Monitorul Oficial al României, dacă acesta a fost achitat.
(6)Titularul cererii de înregistrare şi/sau reprezentantul acestuia se poate prezenta la termenul de soluţionare a cererii în vederea susţinerii acesteia în baza solicitării de audienţă, formulată odată cu cererea de înregistrare sau, în cazul cererilor amânate, formulate cu cel puţin o zi înainte de termenul de soluţionare.
Art. 221
(1)În situaţia depunerii/transmiterii unei cereri prin care se solicită preschimbarea termenului de soluţionare a unei cereri de înregistrare în registrul comerţului, aceasta va fi înregistrată în sistemul informatic integrat (SII), componenta RC, alocându-se termen de soluţionare a cererii de înregistrare de o zi lucrătoare, fără a se lua în calcul ziua înregistrării cererii de preschimbare.
(2)Solicitanţii vor fi înştiinţaţi, prin afişarea unui anunţ la sediile oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, în privinţa efectelor cererii de preschimbare a termenului de soluţionare, în sensul că admiterea acesteia nu influenţează soluţia care urmează să fie pronunţată de către director/ persoana desemnată, cererea de înregistrare putând să fie admisă sau respinsă, conform prevederilor legale.
(3)La termenul preschimbat, cererile de înregistrare urmează să fie soluţionate, fără a se mai acorda un alt termen de amânare.
Art. 23
(1)Dacă directorul/persoana desemnată amână soluţionarea cererii, rezoluţia va fi redactată prin grija personalului cu atribuţii de grefă.
(2)Motivele amânării şi noul termen vor fi comunicate:
a)pentru persoanele fizice autorizate/întreprinderile individuale/întreprinderile familiale solicitantului prezent de îndată, sub semnătura acestuia;
b)pentru celelalte cazuri, prin afişarea rezoluţiei la sediul ORCT, pe site şi pe portalul de servicii ONRC.
(3)În cazul în care au fost formulate cereri de intervenţie, potrivit art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2010, cu modificările ulterioare, ORCT ia măsuri pentru menţionarea în registrul comerţului şi transmiterea, către instanţa judecătorească competentă, a întregului dosar, care cuprinde cererea de înregistrare în registrul comerţului, cererea de intervenţie, precum şi înscrisurile depuse în susţinerea acestora, astfel cum acestea au fost depuse.
Art. 24
(1)Înregistrările în registrul comerţului se fac în baza rezoluţiei directorului ORCT/persoanei desemnate sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti definitive, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(2)Înregistrările în registrul comerţului se efectuează, după caz:
a)în termen de 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat/rezoluţiei directorului ORCT/persoanei desemnate sau de la data comunicării hotărârii judecătoreşti privind înmatricularea;
b)în termen de 24 de ore de la data pronunţării rezoluţiei directorului ORCT/persoanei desemnate sau de la data comunicării hotărârii judecătoreşti privind înregistrarea menţiunilor;
c)în termen de 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotărârii judecătoreşti definitive referitoare la faptele şi actele prevăzute la art. 21 lit. e) - g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin lege specială nu se dispune altfel.
(3)Rezoluţiile directorului ORCT/persoanei desemnate referitoare la orice înregistrare în registrul comerţului sunt executorii de drept şi sunt supuse numai plângerii. Formularea plângerii nu suspendă executarea rezoluţiei.
(4)Actele prin care se dispune o înregistrare în registrul comerţului se duc la îndeplinire de către personalul ORCT.
Art. 25
(1)După efectuarea în registrul comerţului a înregistrărilor dispuse prin rezoluţia directorului ORCT/persoanei desemnate sau, după caz, prin hotărâre judecătorească, solicitantului sau împuternicitului acestuia i se eliberează, după caz, următoarele:
a)certificatul de înregistrare, conţinând numărul de ordine din registrul comerţului, identificatorul unic la nivel european (EUID) şi codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice, însoţit de rezoluţia privind înmatricularea profesionistului sau înregistrarea sucursalei sau, după caz, a înregistrării menţiunilor având ca obiect modificarea datelor din certificatul de înregistrare;
b)certificatul de înscriere de menţiuni, însoţit de rezoluţia directorului ORCT/persoanei desemnate, în cazul solicitării înscrierii menţiunilor prevăzute de lege;
c)certificatul de îndreptare eroare materială, însoţit, după caz, de rezoluţia directorului ORCT/persoanei desemnate;
d)certificatul de radiere, însoţit, după caz, de rezoluţia directorului ORCT/persoanei desemnate;
e)rezoluţia directorului ORCT/persoanei desemnate, în cazurile în care s-a respins sau s-a luat act de renunţarea la cererea de înregistrare formulată;
f)certificatele constatatoare care atestă înregistrarea declaraţiilor pe propria răspundere cerute de lege privind autorizarea funcţionării.
(2)În cazul în care înregistrarea în registrul comerţului este dispusă prin hotărâre judecătorească, solicitantului sau împuternicitului acestuia i se eliberează, după caz, certificatul de înregistrare şi documentul care certifică înscrierea în registrul comerţului a datelor corespunzătoare.
(3)La solicitare, ORCT eliberează copie de pe cererea de înregistrare formulată de solicitant şi de pe declaraţiile-tip pe propria răspundere, după caz. În acest caz, ORCT percepe şi tariful de multiplicare stabilit prin ordin al ministrului justiţiei.
Art. 26
(1)Certificatul de înregistrare şi, după caz, certificatul de înscriere de menţiuni, certificatul de menţionare a depunerii, certificatul de îndreptare eroare materială şi certificatul de radiere se eliberează în 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, dacă persoana competentă să soluţioneze cererile de înregistrare nu dispune altfel, pentru completarea documentaţiei.
(2)Înscrisurile care atestă efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului se eliberează la ghişeu, solicitantului sau împuternicitului său, sub semnătură în registrul anume constituit la nivelul fiecărui ORCT pentru ridicarea înscrisurilor, după ce acesta prezintă dovada achitării eventualelor diferenţe de tarif. Dacă solicitantul a optat pentru transmiterea prin poştă a înscrisurilor care atestă înregistrarea, expedierea acestora se va efectua după ce solicitantul face dovada achitării tarifului poştal.
(3)Modalitatea de eliberare a documentelor şi datele care confirmă înregistrarea/eliberarea acestora se înregistrează în sistemul informatic integrat.
Art. 27
După efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului, ORCT transmite, din oficiu, spre publicare pe pagina de internet a ONRC şi/sau pe portalul de servicii on-line al acestuia sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau Partea a VII-a, respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după caz, pe cheltuiala solicitantului, actele prevăzute de lege.