Art. 13. - Art. 13 - Norme Metodologice din 2007 de punere în aplicare a prevederilor anexei VI ''Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave'' la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL 73/78)

M.Of. 696

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2014
Art. 13
(1)Se consideră a fi transformare importantă, în accepţiunea regulii 13 din Anexa VI la MARPOL, o modificare efectuată la 1 ianuarie 2000 sau după această dată asupra unui motor diesel naval, care nu fusese încă certificat conform standardelor prevăzute în paragrafele (3), (4) sau subparagraful (5.1.1) ale regulii 13 din Anexa VI la MARPOL, prin care:
a)motorul este înlocuit cu un motor diesel naval sau este instalat un motor diesel naval suplimentar, sau
b)se efectuează la motor orice modificare substanţială, aşa cum este definită în Codul tehnic NOX, sau
c)puterea maximă continuă a motorului este crescută cu mai mult de 10% în raport cu puterea maximă continuă înscrisă în certificatul de origine al motorului.
(2)În cazul unei transformări importante care implică înlocuirea unui motor diesel naval cu un alt motor diesel naval, dar care nu este identic cu acesta sau care implică instalarea unui motor diesel naval suplimentar, trebuie să se aplice standardele din regula 13 din Anexa VI la MARPOL care sunt în vigoare la momentul înlocuirii motorului sau adăugării motorului. La 1 ianuarie 2016 sau după această dată, exclusiv în cazul înlocuirii unui motor, dacă nu este posibil ca motorul înlocuitor să îndeplinească standardele prevăzute la subparagraful (5.1.1) al regulii 13 din Anexa VI la MARPOL (nivelul III), atunci acel motor înlocuitor trebuie să îndeplinească standardele prevăzute în paragraful (4) al aceleiaşi reguli (nivelul II). Pentru stabilirea criteriilor după care se vor aprecia circumstanţele în care un motor înlocuitor poate să nu îndeplinească standardele prevăzute în subparagraful (5.1.1) din regula 13 din Anexa VI la MARPOL, IMO va elabora linii directoare. În temeiul acestor linii directoare, prezentele norme metodologice vor fi completate în mod corespunzător în timp util.
(3)Un motor diesel naval, la care s-a făcut referire în subparagraful (2.1.2) sau (2.1.3) al regulii 13 din Anexa VI la MARPOL, trebuie să îndeplinească următoarele standarde:
a)pentru nave construite înainte de 1 ianuarie 2000, trebuie să se aplice standardele stabilite în paragraful (3) al regulii 13 din Anexa VI la MARPOL;
şi
b)pentru nave construite la 1 ianuarie 2000 sau după această dată, trebuie să se aplice standardele în vigoare la momentul în care nava a fost construită.