Art. 12. - Art. 12 - Norme Metodologice din 2007 de punere în aplicare a prevederilor anexei VI ''Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave'' la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL 73/78)

M.Of. 696

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2014
Art. 12
(1)În cazul navelor maritime care arborează pavilionul român, regula 13 din Anexa VI la MARPOL se aplică:
a)tuturor motoarelor diesel cu o putere de ieşire mai mare de 130 kW, instalate la bordul acestora; şi
b)tuturor motoarelor diesel cu o putere de ieşire mai mare de 130 kW, care sunt supuse unei transformări importante, la 1 ianuarie 2000 sau după această dată, şi care sunt instalate la bordul acestora, cu excepţia cazului în care se demonstrează spre convingerea ANR că un astfel de motor este identic cu cel pe care îl înlocuieşte şi nu se supune prevederilor subparagrafului (1.1.1) din regula 13 din Anexa VI la MARPOL.
(2)În cazul navelor maritime care arborează pavilionul român, regula 13 din Anexa VI la MARPOL nu se aplică:
a)motoarelor diesel navale destinate a fi utilizate numai pentru cazuri de urgenţă sau numai pentru antrenarea oricărui dispozitiv sau echipament destinat să fie utilizat numai pentru cazuri de urgenţă pe nava pe care este instalat sau motoarelor diesel navale instalate la bordul bărcilor de salvare destinate a fi utilizate numai pentru cazuri de urgenţă; şi
b)motoarelor diesel navale instalate pe nave care efectuează voiajuri exclusiv în apele naţionale ale României, cu condiţia ca astfel de motoare să fie supuse unei măsuri alternative de control al NOX, respectiv:
(i)fie să corespundă cerinţelor Codului tehnic NOX în măsura în care aceste cerinţe le sunt aplicabile, dovada respectării fiind rapoartele de încercare emise de producător şi care însoţesc fiecare motor,
(ii)fie să facă dovada că îndeplinesc cerinţele cuprinse în HG nr. 332/2007 prin Certificatul de aprobare de tip emis de către autoritatea competentă din România în conformitate cu prevederile acestei hotărâri, aşa cum este ea modificată şi completată la data instalării respectivelor motoare,
(iii)fie să facă dovada că îndeplinesc cerinţele Directivei 97/68/EC prin Certificatul de aprobare de tip emis de către autoritatea competentă dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene în conformitate cu prevederile acestei directive aşa cum este ea modificată şi completată la data instalării respectivelor motoare.
c)motoarelor diesel instalate la bordul navelor maritime care arborează pavilionul român, angajate exclusiv în voiajuri între porturile sau terminalele din larg ale României, dacă nava a fost construită înainte de 19 mai 2005 sau dacă motorul a suferit o transformare importantă anterior acestei date. O astfel de exceptare se acordă de către ANR la solicitarea proprietarului navei, care trebuie să prezinte dovezi în acest sens.