Art. 54. - Sumele se vor utiliza pentru următoarele cheltuieli necesare funcţionării organizaţiilor: - Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

M.Of. 233

În vigoare
Versiune de la: 29 Noiembrie 2012
Art. 54
(1)Organizaţiile prevăzute la art. 98 din lege pot primi sume de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, potrivit bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate anual, denumite în continuare sume.
(2)Sumele se vor utiliza pentru următoarele cheltuieli necesare funcţionării organizaţiilor:
a)cheltuieli de administrare;
b)cheltuieli pentru activităţi specifice de interes general.
(3)Cheltuielile de administrare prevăzute la alin. (2) lit. a) sunt următoarele:
a)cheltuieli de personal, în limita a două posturi la nivel de filială şi 5 posturi la nivel central;
b)cheltuieli de întreţinere, cu excepţia chiriilor, care reprezintă cheltuielile cu utilităţi: energie electrică, apă, canal, salubrizare, energie termică, cablu TV şi internet, două abonamente de telefonie, unul telefax şi unul mobil de grup la nivel central, şi câte unul telefax pentru fiecare filială.