Art. 38. - Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

M.Of. 233

În vigoare
Versiune de la: 29 Noiembrie 2012
Art. 38
În sensul prevederilor art. 62 alin. (3) din lege, se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale numai costurile lucrărilor necesare pentru realizarea adaptărilor prevăzute pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.