Art. 25. - Pentru a fi încadrată ca asistent personal, persoana respectivă se va prezenta la primăria localităţii de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei cu handicap grav şi va depune un dosar conţinând următoarele documente: - Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

M.Of. 233

În vigoare
Versiune de la: 29 Noiembrie 2012
Art. 25
(1)Pentru a fi încadrată ca asistent personal, persoana respectivă se va prezenta la primăria localităţii de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei cu handicap grav şi va depune un dosar conţinând următoarele documente:
a)cerere de angajare;
b)copie de pe actele de identitate şi de stare civilă;
c)copie de pe actele de studii;
d)cazier judiciar;
e)adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie sau de altă unitate sanitară autorizată care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
f)acordul persoanei cu handicap sau, după caz, al reprezentantului legal al acesteia ori al familiei, exprimat în scris, pentru angajare;
g)declaraţie pe propria răspundere că va respecta obligaţiile prevăzute la art. 38 din lege;
h)acordul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, exprimat în scris, referitor la opţiunea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav.

(2)Angajarea asistentului personal se face în maximum 30 de zile de la depunerea dosarului cu documentele prevazute. În aceasta perioada, primaria localitatii de domiciliu sau de resedinta a persoanei cu handicap grav face demersurile necesare în vederea efectuarii anchetei sociale la domiciliul sau resedinta persoanei care doreste sa se angajeze ca asistent personal.
(3)Dacă ancheta socială se finalizează cu recomandarea în vederea angajării, asistentului personal i se întocmesc contractul de muncă şi actul adiţional la acesta referitor la respectarea prevederilor art. 38 lit. b) din lege.