Secţiunea 1 - Sanatate si recuperare - Norme Metodologice din 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
M.Of. 233
În vigoare Versiune de la: 29 Noiembrie 2012
SECTIUNEA 1:Sanatate si recuperare
Art. 3
În cazul în care familia sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap nu poate asigura exercitarea drepturilor persoanelor cu handicap, aceasta revine, în principal, autoritatilor administratiei publice locale unde îsi are domiciliul sau resedinta persoana cu handicap.
Art. 4
Asistentul social al serviciului public specializat din localitatea de domiciliu sau resedinta a persoanei cu handicap se autosesizeaza, raspunde la sesizari/reclamatii, constata ca familia sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap nu asigura sau încalca drepturile persoanei cu handicap si anunta în acest sens autoritatile administratiei publice locale.
Art. 5
În aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din lege, autoritatile publice se vor baza, în principal, pe promovarea programelor de interventie timpurie.
Art. 6
În cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, persoanele cu handicap beneficiaza de asistenta medicala, inclusiv de medicamente, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât si pe timpul spitalizarii, în conditiile art. 10 din lege si în conformitate cu contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate.
Art. 7
Însotitorul copilului sau adultului cu handicap grav ori accentuat poate fi orice persoana care însoteste copilul sau adultul, inclusiv asistentul personal în cazul copilului ori adultului cu handicap grav.
Art. 8
Biletele gratuite de tratament balnear pentru persoanele adulte cu handicap se acordă în limita numărului total de bilete prevăzute în legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv, în baza unei convenţii anuale încheiate între Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Biletele gratuite de tratament balnear pentru persoanele adulte cu handicap se acordă în limita numărului total de bilete prevăzute în legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv, în baza unei convenţii anuale încheiate între Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.Art. 9
Cererea pentru acordarea biletului gratuit de tratament balnear se depune la casele teritoriale de pensii si este însotita de urmatoarele documente:
a)copie de pe actul de identitate;
b)copie de pe documentul care atesta încadrarea în grad de handicap;
c)recomandare medicala emisa de medicul de familie sau medicul specialist.
Art. 10
În cazul în care decizia ori aprobarea de plata pentru dispozitivele medicale solicitate, prevazuta la art. 11 alin. (2) din lege, nu este emisa în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentatiei necesare, persoana cu handicap se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, în conditiile legii.